Biserică Roditoare

“…a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă roade şi merge crescând…” Coloseni, 1:6
De multe ori spunem: “Tot ce aşteaptă Dumnezeu de la noi este credincioşie!” Greşit!

El aşteaptă credincioşie şi roadă! Rodirea este o temă majoră a Noului Testament…

a) “Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roadă voastră să rămână…” (loan 15:16); Dumnezeu doreşte să vadă rezultate de durată în lucrarea noastră;

b) “Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” (loan 15:8); O misiune de succes este dovada că păşim pe urmele lui Cristos;

c) “pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-l fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu…” (Coloseni, 1:10); ţelul nostru suprem ar trebui să fie a-l mulţumi pe Dumnezeu, prin tot ceea ce facem. Israelul şi-a pierdut privilegiile din pricina lipsei roadelor, la aminte: “De aceea, vă spun că împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi, şi va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite.”(Matei, 21:43). Acelaşi principiu se aplică şi bisericilor. Toţi am văzut biserici de peste care Dumnezeu şi-a retras mâna – biserici care au fost binecuvântate extraordinar în trecut – pentru că au devenit autosuficiente, absorbite de sine şi n-au mai adus roadă.

Cuvântul roadă este folosit de circa 55 de ori în Noul Testament şi se referă la căinţă (Matei 3:8), practicarea adevărului (Matei 7:16-21), răspunsuri la rugăciuni (loan 15:7,8)’, dărnicie pentru Dumnezeu (Romani 15:26-28) şi la câştigarea celor pierduţi (Romani 1:13). Dumnezeu doreşte să fim credincioşi şi roditori. Atâta vreme cât există un suflet care n-a auzit de jertfa lui Cristos, lucrarea noastră nu s-a încheiat.

A fi roditor înseamnă a împlini marea trimitere, de a câştiga lumea pentru Dumnezeu. Înseamnă a realiza cât mai mult cu resursele şi talentele pe care ţi Ie-a încredinţat. De aceea compararea bisericilor este o greşeală.

A avea succes nu înseamnă a fi mai mare decât altă biserică; înseamnă a rodi cât mai mult posibil, conform darurilor şi oportunităţilor oferite. Cristos nu aşteaptă să aduci mai multă roadă decât poţi, ci să aduci toate roadele care depind de tine, prin puterea Sa. Şi asta înseamnă mult mai mult decât cred mulţi dintre noi că ar fi posibil!

Dacă nu aducem un suflu proaspăt în lucrarea noastră, înseamnă că nu este nevoie să ne utilizăm credinţa, iar dacă nu trebuie să o folosim înseamnă că nu suntem credincioşi. Suntem credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu dacă continuăm să comunicăm într-o manieră depăşită, care nu mai atinge oamenii sau insistăm să continuăm lucrarea într-o modalitate confortabilă nouă, chiar dacă nu produce nici un fel de rezultate? Prea mulţi dintre noi avem o credinţă teologic corectă, însă nu-i suntem credincioşi lui Cristos, pentru că refuzăm să schimbăm programe, metode, stiluri de închinare sau chiar locaţii pentru a ajunge, pentru El, la o lume pierdută.

Vance Havner spunea: “O biserică poate fi corect construită, din punct de vedere doctrinar, ca încărcătorul unei arme, însă la fel de goală, din punct de vedere spiritual, ca acesta. Trebuie să fim dispuşi să spunem cu dedicare nereţinută: “Vom face tot ce trebuie făcut pentru a transmite oamenilor mesajul lui Cristos.” Asta e marea chemare a Bisericii!

 

Nu va fi întotdeauna aşa…

“Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalm 127:3)
Meditaţie de Charles Swindoll:
“Într-o zi când copiii vor fi mari, bucătăria va fi deosebit de strălucitoare. Chiuveta nu va mai fi plină de vase lipicioase. Găleata de gunoi nu va mai fi îndesată cu bucăţi de scotch şi de pahare de hârtie. Într-o zi când copiii vor fi mari telefonul se va putea efectiv folosi. Nu va mai arăta de parcă ar creşte din urechile adolescentului. Ci, va sta pur şi simplu…tăcut şi încredibil de disponibil, fără urme de ruj, salivă, maioneză şi fărâmituri. Într-o zi când copiii vor fi mari nu va mai trebui să răspund: “Tati, este păcat să conduci cu 90 într-o zonă limitată la 5O km/h, sau să promiţi că-i dai unui căţeluş un sărut de noapte-bună, sau să aştepţi la nesfârsit ca să se întoarcă de la întâlniri. Da, într-o zi când copiii vor fi mari lucrurile vor sta altfel. Ei ne vor părăsi cuibul unul câte unul, iar casa va începe să fie curată sau va căpăta chiar o notă de eleganţă. Clinchetul porţelanului şi al cristalului se va auzi doar la ocazii. Ecoul lemnelor mocnite din şemineu se va auzi prin hol. Telefonul va fi ciudat de tăcut. Casa va fi tăcută…şi liniştită…şi mereu curată…şi goală…şi ne vom petrece timpul ne mai aşteptând cu nerăbdare ziua de mâine, ci privind în urmă la ziua de ieri. Şi gândindu-ne că ne vom putea îngriji nepoţii şi vom readuce viaţa în această casă!”

 

O promisiune însoţită de o motivaţie

“… ca să vă înmulţiţi acolo unde sunteţi, şi să nu vă împuţinaţi” (Ieremia 29:6)

Câţiva ani la rând am avut ca şi salut pentru prieteni din partea familiei, Ieremia 29:11 “Căci EU DOMNUL ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi… gânduri de pace… ca să vă dau un viitor şi o nădejde”. Însă nădejdea are nevoie de un mediu care să o alimenteze. Dumnezeu nu le-a îngăduit iudeilor să ia această nădejde, apoi să se aşeze confortabil şi să nu facă nimic. Dumnezeu continuă cu ceva detalii în perspectiva viitorului nostru promis de El: “Zidiţi case şi locuiţi-le, sădiţi grădini şi mâncaţi din roadele lor!… Urmăriţi binele cetăţii, în care v-am dus în robie, şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!”(v.5-7). Folosiţi la maxim potenţialul pus de El în voi. Mulţi dintre noi, în timp ce aşteptăm ca Dumnezeu să lucreze, credem că nu putem face nimic, când în realitate sunt o mulţime de lucruri de făcut. Am putea spune: Să ne rugăm pentru prosperitatea celor din jurul nostru; când lor le va merge bine şi nouă ne va fi bine”. E trist că am devenit preocupaţi mai mult de noi înşine. În timp ce aşteptăm ca El să facă ceva bun pentru noi, să începem să facem ceva bun pentru alţii. Ajutându-i pe alţii, deschidem un canal prin care Dumnezeu ne poate binecuvânta. Efeseni 6:8

 

Daniel la 15 ani!

Un cadou mai frumos şi potrivit nici că se putea! Zăpadă din abundenţă în Washington, area Seattle, cum n-a mai fost de prin 1985. Pe de-asupra: nu şcoală, nu teme (asta e regula pe-aici din cauza timpului “nefavorabil”). Însă pentru o zi de naştere ăsta e cel mai favorabil timp . Zbenguială prin zăpadă, babe de omăt, concurs la bătut cu bulgări de zăpadă, mâncare bună şi multe poze – amintiri ce vor străbate timpul.

Daniel e un bărbat adevărat. S-a maturizat enorm de mult, foarte responsabil şi gata să înfrunte chiar un profesor de ştiinţe, care-i tot bagă pe gât teoria evoluţionismului. Trebuie mult curaj, mai ales la ora actuală în SUA. Anul acesta, din proprie iniţiativă şi cu bună voinţă, a reuşit să performeze şi la chitară. E un om de artă foarte iscusit. Pe lângă muzică, la ora de Artă a reuşit nişte creaţii personale deosebite. În ce-l priveşte maturitatea spirituală, acum studiază 2 Petru. Discutând cu el despre ce l-a marcat sau l-a impresionat din cele citite şi studiate, ne-a spus simplu: “toată trăirea mea ca şi creştin se cuprinde în aceste versete: “De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Căci, dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici leneşi, nici neroditori în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:5-8)”

La mulţi ani, Daniel! Domnul să te facă să rodeşti din belşug toate aceste calităţi pentru slava lui Hristos şi slujirea altora. Eşti binecuvântat ca să fii o binecuvântare!

 

Răsplata Dumnezeiască de Spurgeon

Cel ce udă pe alţii, va fi udat şi el. Proverbe 11.25
Dacă iau seama şi sunt atent la nevoile altora, şi Dumnezeu va fi cu luare aminte la ale mele, pentru a mă răsplăti.
Dacă îl voi cinsti pe sărac şi Dumnezeu mă va cinsti.
Dacă mă voi ocupa de copilaşi, mă va socoti ca pe un copil al Său şi se va ocupa de mine.
Dacă voi păstori turma Sa şi El mă va păstori.
Dacă voi uda grădina Sa, va face şi El din inima mea o grădină udată.
Aceasta este chiar făgăduinţa lui Dumnezeu, şi rămâne ca eu să împlinesc condiţia ce mi se cere, pentru a îndrăzni să aştept împlinirea ei.
Este de mare folos pentru mine să nu mă mai vait de suferinţele mele, de încercările mele, de slăbiciunea mea, încetând să mă ocup de mine însumi şi – din dragoste pentru Domnul – să încep să mă ocup de sufletul celor din jurul meu.
Apa din lacul meu scăzuse mult, nici o ploaie nu venise să-l umple iar. Văzând cum grădina mea se usca din cauza secetei, deschisei într-o zi zăgazul şi lăsai să vină apă, pentru a uda plantele care se ofileau. Dar, o minune, un izvor ascuns şi necunoscut de mine până atunci ţâşni de la fund, aşa că bazinul ce pe altă deschizătură se golea, udând grădina, se umplea din nou. Atâta timp cât apa rămăsese stătătoare, izvorul era ca sigilat; dar, de îndată ce se scurgea, se umplea din nou.
Frate, soră, de îndată ce tu vei voi să uzi viaţa altora, Domnul se va gândi la tine şi-ţi va da o apă proaspătă şi răcoritoare.

 

Totul pentru gloria Lui de Oswald Chambers

1 IANUARIE     “Să-I predăm Lui întreaga noastră fiinţă”

Dorința şi nădejdea mea înflăcărate suni să nu mă simt ruşinat niciodată, ci acum, ca întotdeauna, să îi pot aduce cinste lui Cristos în persoana mea, printr-un curaj neînfricat. Filipeni 1:20

Totul pentru gloria Lui. „Dorinţa şi nădejdea mea înflăcărate sunt să nu mă simt ruşinat niciodată.” Ne vom simţi cu toţii foarte ruşinaţi dacă nu ne supunem lui Isus în punctul în care El ne-a cerut s-o facem. Pavel spune: „Hotărârea mea este de a face totul pentru gloria Lui”. A ajunge la această stare este o problemă de voinţă; nu de dezbateri şi raţionamente, ci de o predare a voinţei, o predare absolută şi irevocabilă a acesteia. Ceea ce ne opreşte să luăm această decizie este consideraţia prea mare pe care o avem faţă de noi înşine, chiar dacă o ascundem sub pretenţia că dăm importanţă altora. Dacă ne gândim cât de mult îi va costa pe alţii ascultarea noastră de chemarea lui Isus, prin aceasta îi spunem lui Dumnezeu că El nu ştie ce înseamnă ascultarea noastră. Fii liniştit: El ştie. Alungă orice altă idee şi rămâi înaintea lui Dumnezeu doar cu acest gând: „Totul pentru gloria Lui”. Sunt hotărât să fiu absolut cu totul al Lui şi numai al Lui.
Hotărârea mea neclintită de a urmări sfinţenia Lui, „fie că aceasta înseamnă viaţă sau moarte, nu are importanţă!” (v. 21, Moffat). Pavel era hotărât să nu se lase împiedicat de nimic şi să facă exact ce voia Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să aducă o criză în viaţa noastră, pentru că nu luăm în seamă metodele mai blânde folosite faţă de noi. El ne aduce până în punctul în care ne cere să ne predăm Lui întru totul, şi noi începem să comentam; atunci El produce în viaţa noastră o criză în care trebuie să luăm o hotărâre – pro sau contra. Acel moment devine „marea răscruce” a vieţii noastre.
Dacă, în vreun fel, criza a venit şi în viaţa ta, predă-ţi Lui voinţa în mod absolut şi irevocabil.

 

Creşte un băiat!!!

Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc după Joel Hilliker

Credeam că am învăţat ceva despre creşterea copiilor după ce am crescut două fete. Apoi soţia mea şi cu mine am avut un băiat.

Cristian e o fiinţă aparte. Surorile lui sunt destul de liniştite şi conservatoare în atitudine. El e însă un neastâmpărat.

Surorilor lui le place să împodobească lucruri, să decoreze, să aranjeze şi să pună lucruri unul peste altul. El vede orice lucru ordonat ca pe o invitaţie la a face dezordine. Îi place să împungă şi să dea ghionturi. Îi plac buşirile.

Chiar şi farfuria lui cu mâncare arată ca un câmp de luptă. „Aaaa – buuum!” şi morcovul aterizează în cartof.

Nu noi l-am învăţat astea. Încercăm să-l învăţăm să mănânce frumos la masă, să respecte lucrurile celorlalţi şi că pereţii casei nu sunt indestructibili. Însă pornirea lui de a domina, de a stăpâni şi a cuceri îşi spune cuvântul.

Acesta e un lucru fascinant pentru mine, din mai multe motive. Unul ar fi acela că unii cercetători aiurează că nu există nici o diferenţă psihologică înnăscută între băieţi şi fete – ci doar ceea ce-i învaţă societatea. Aberaţii absolute. Fără nici un îndemn sau sugestie, fetele mele de la început au pus mâna pe păpuşi şi au început s-o imite pe mama lor. Băiatul meu le smulge capul ca să vadă ce e înăuntru.

Mai important, sunt fascinant pentru că ce văd cu ochii mei întăreşte ce citesc în Biblie – un adevăr cu implicaţii profunde legate de responsabilitatea care stă pe umerii mei.

Societatea, în majoritatea ei, ignoră acest adevăr şi generează mai multe probleme legate de felul în care ne creştem băieţii. În primii ani, ei doresc să se lupte în arenă; vor să-şi încerce puterile, deseori într-o manieră nedisciplinată şi periculoasă. Societăţii nu îi place asta. Suntem foarte ambivalenţi faţă de energia masculină. Sistemul educaţional dominat de femei încearcă să o tempereze. Preferăm să răspundem energiei naturale a băieţilor noştri cu nişte distracţii inerte; la urma urmei, dacă un băiat de absorbit de un joc pe calculator, nu o să-şi mai bată frăţiorul. Fără să ne gândim la consecinţe, răsplătim inactivitatea. E mai puţin îngrijorătoare decât agresivitatea.

Apoi privim – ca şi cum n-am putea face nimic – cum fiii noştri devin comozi, leneşi şi moi. Încetul cu încetul, acele lucruri care îi făceau diferiţi de surorile lor devin mute, se estompează. Sau dispar cu totul. Că facem asta e perfect de înţeles. Însă e o mare greşeală.

Realitatea este că există ceva valoros în caracterul activ al fiilor noştri.

 

iată ce să ne însufleţească…

“Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. ” (Filip.4:8)

“Dacă credinţa ta nu te schimbă, ea nici nu te-a mântuit.” James MacDonald

 

O viaţă plină de laude

„Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Domnul meu cât voi fi”.
     Cel care a scris Ps.146 a avut cu siguranţă motive foarte temeinice să-L laude pe Dumnezeu! Cei mai mulţi comentatori, demni de încredere, cred că psalmistul a trecut prin dezamăgiri cutremurătoare înainte de-a fi scris acest poem. Din moment ce ne sfătuieşte să nu ne punem încrederea într-o fiinţă umană, fie el chiar un om cu nume, se poate să fi fost trădat chiar de cineva sus pus, dintre nobili. Dar când s-a întors spre Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune că-şi va dedica viaţa întreagă laudelor lui Dumnezeu.
     Prin contrast, o persoană care are tot ceea ce este mai bun din ceea ce poate oferi viaţa, poate fi goală pe dinăuntru. Romancierul rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vieţii era sănătos, bogat, faimos, cu o căsnicie fericită, mărturiseşte că toate aceste plăceri nu-i dau, nici motive ca să-L laude pe Dumnezeu, nici o împlinire durabilă. El a scris: „O ciudată apatie psihică creştea mereu în mine… Aceleaşi întrebări îmi reveneau mereu: „De ce?” şi „Ce va fi după toate acestea?”… Viaţa mea se apropia de un sfârşit imediat. Puteam respira, mânca, bea, dormi – totuşi toate acestea nu mă ajutau cu nimic. Dar în mine nu era o viaţă reală… Viaţa nu avea nici un rost pentru mine”.
     Oamenii care sunt sănătoşi, bogaţi şi faimoşi pot să găsească unele plăceri fără Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodată o satisfacţie durabilă. Cunoaşterea lui Dumnezeu prin Cristos este motivaţia cea mai convingătoare pentru a trăi o viaţă plină de laude la adresa lui Dumnezeu.
          Prin tot decorul vieţii schimbător,
          Prin necaz şi bucurii, mereu
          Să-L slăvesc pe Domnul sînt dator
          Din toată vlaga sufletului meu.
Lauda este ceea ce-I datorăm lui Dumnezeu, în bucurii sau în dureri, laude lui Dumnezeu îi cânt din răsputeri.

 

Răscumpăraţi vremea…

Pastorul Adrian Rogers spune: “Folosirea greşită a acestui lucru atât de preţios cum este timpul ar trebui să fie o crimă. Dacă cineva îţi fură maşina … poţi să-ţi iei alta. Dacă ţi se sustrage portmoneul … câteva telefoane te vor scuti de toate îngrijorările. Dar pe cine poţi suna când îţi pierzi timpul? Solomon ne aminteşte că “…pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată” (Eclesiastul 11:9), deoarece pentru majoritatea dintre noi “într-una din zile” înseamnă în general “în niciuna din zile”.

Cineva spunea că principalul este să păstrezi principalul pe locul întâi! Psalmistul a spus-o în felul următor: “Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă” (Psalmul 90:12). Timpul este un angajator cu posibilităţi egale. Cu toţii primim 24 de ore, 1440 de minute, 86,400 de secunde pe zi şi trebuie să dăm socoteală de modul în care le petrecem.

Unii oameni stau până la miezul nopţii să spună “bun venit” Anului Nou. Alţii stau treji ca să fie siguri că anul vechi pleacă! Sunt oameni care Îl laudă pe Dumnezeu în biserică în fiecare duminică şi care stau treji în intimitatea caselor lor din cauza trecutului neiertat, neuitat; lingându-şi rănile, deschizând morminte. Pavel spune în 2 Corinteni 5:17 “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Mulţumim lui Dumnezeu că Pavel a fost destul de sincer să admită că încă mai are lupte. Nu ca cei cu un duh fariseic care-i condamnă pe alţii pentru că fac lucruri pe care ei înşişi le fac, Pavel spune: “…Ştim, în adevăr că Legea este duhovnicească; dar… eu sunt pământesc… rob păcatului… nu fac ce vreau, …ci fac ce urăsc… am voinţa să fac binele, … dar n-am puterea să-l fac…” (Romani 7:14-20).

Pavel merge mai departe şi spune, “… socotiţi-vă morţi faţă de păcat…” (Romani 6:11); “Aşa cum Christos a fost înălţat dintre morţi… şi noi ar trebui să umblăm în noua viaţă. Cu alte cuvinte, nu mai zgândărî situaţii moarte; admite-le, lasă-le, şi uită-le. Lasă puterea lui Dumnezeu să cureţe viaţa ta. Şi permiteţi un început nou, cu totul nou.

“… să trăim o viaţă nouă.” Romani 6:4