2 comentarii

Interviu realizat de ”Cuvântul Adevărului”

dsc_28082 1. Povesteşte-ne ceva date biogarafice din viaţa ta. Ca de exemplu: unde te-ai născut? Unde ai studiat? Ce ai făcut? Ce faci?


Mă numesc Petru, şi sunt fiul Lidiei şi a lui Ion Bragaru. Din cîte ştiu, mama m-a născut la maternitate :), în data de 3 iunie 1975. Originar sunt din s.Colibaşi, fostul raion Vulcăneşti. Un sat pitoresc, frumos, aşezat pe malul Prutului, cu tradiţii şi cu o istorie aparte, cu oameni deosebiţi, muncitori, frumoşi la chip şi cu o frumuseţe interioară rară. Sunt al doilea din cei cinci copii pe care Dumnezeu I-a dăruit părinţilor. Cred că sunt binecuvîntat că m-am născut într-o familie de muncitori de la ţară. Anume acolo am învăţat ce înseamnă munca, jertfa, supunerea. E foarte important pentru un copil să se supună autorităţii. “Cea mai blîndă autoritate pentru un copil este palma mamei, dacă i te sustragi, ajungi pe mîna tatei”. Mulţumesc părinţilor şi pe aceasta cale pentru tot ce au făcut pentru mine. Am fost la grădiniţă, în şcoala general am fost eminent, deşi mi-ar fi plăcut ca toate orele să fie de sport. Din cauza situaţiei politice şi economice din ţară am fost la mai multe colegii, dar l-am absolvit doar pe cel de muzică. La Academia de Muzică am fost un activist fără frecvenţă. Am făcut radio, inginerie, construcţie, management, teologie, consiliere, etc. Am un studiou-birou acasă unde lucrez mult: în Nuendo scriu muzica, fac înregistrări audio, în Photoshop creez imaginile, în InDesign şi CorelDrow pregătesc cărţi, materiale pentru tipar, ş.a. În biserică sunt diacon. Sunt deschis pentru învăţare, mai am multe de escaladat. Însă cred că, cu Domnul voi face mari minuni!
2. Cum te-ai întîlnit cu Dumnezeu şi ai devenit copilul Lui?

Copilăria însă a trecut aşa de repede… După ce am finisat cu bine cele nouă clase, la insistenţele unui coleg de şcoală, mama mi-a dat voie să plec la studii. Astfel, după ce am susţinut examenele am ajuns să fiu student la “TTPP” pe atunci, astăzi Colegiul Industriei Alimentare din Tiraspol. În sfîrşit eram departe de casă, printre oameni care nu mă cunoşteau, fără supraveghere, plin de sine îmi ziceam: “În sfîrşit a venit Libertatea”, libertate care de fapt nu a durat prea mult. Eram pe la sfîrşitul primului an, aproape de examene, cînd pe la ora patru dimineaţa au început să ţipe alarmele, care ne anunţau că ceva rău se întîmplă. Începuse războiul transnistrean. Anume atunci, în acele condţii, începuse, se înteţise şi războiul din inima mea. Tancurile ce treceau în fiecare zi pe stradă, bubuiturile, zgomotul, împuşcaturile de mitralieră care nu încetau aproape toată noaptea, lipsa de alimente, m-au făcut să mă gindesc la viaţă, la moarte, la rostul meu în lumea aceasta. Gîndul că aş putea muri nu-mi dădea pace. Cine sunt? De unde am venit? Ce se va întîmpla cu mine dacă mor? Unde-I Dumnezeu? De ce-i atîta nedreptate?
Deşi eram un sportiv bun, cu „relaţii”, plin de sine, inima mea era cuprinsă de frică. Peste cîteva săptămîni, după o decizie a administraţiei de la Tiraspol, ne-am refugiat pe un tren mii şi mii de oameni în statul vecin, Ukraina. Astfel pe la Odessa, timp de o zi şi jumătate am ajuns acasă. Pericolul parcă trecuse, eram în siguranţă şi încercam să fac tot ce pot să-mi revin după acele zile pe care vîntul aspru al vieţii nu le va putea şterge. Convins fiind că aerul proaspăt, ciripitul păsărilor, priveliştea nemaipomenită de pe malul Prutului îmi vor face bine, hotărîsem să plec la pescuit. De unde să fi ştiu eu că Dumnezeu îmi dorea mult mai bine, avea un plan mult mai bun ca al meu!!! Aşa că am pregătit de cu seară tot ce trebuie pentru un pescuit bun, nu am uitat nici de mămăligă şi m-am culcat. Nici mama pe care o rugasem insistent, nici ceasornicul care aproape toată noaptea dormise şi el lipit de urechea mea, n-au putut să mă trezească din somnul adînc şi de care nu mai avusesem parte de atîta timp. Cea care m-a trezit a fost sora mea mai mare, Maria, pe la ora opt, cînd soarele era deja sus de tot. Supărat pe toată lumea am sărit din pat. Cum de nu m-aţi trezit? De ce nu am auzit ceasul? Degeaba m-am pregătit? Nimeni nu putea să-mi explice de ce aşa se întîmplase.
Acum ştiu, Dumnezeu şi El îmi dorea pacea, liniştea, dorea să pună capăt acelui război din inima mea. Nu cred că aş fi ieşit învingător nici dacă aş fi avut tot armamentul din lumea întreagă. “Nu te supăra, Domnul este în control”, încerca sora să mă liniştească. “Dacă tot nu ai plecat la pescuit, vino cu mine la întîlnirea de tineret în Cahul, n-o să-ţi pară rău”. Nu cred că voi uita vreodată acea zi de 27 iunie, 1992.
În acea zi L-am acceptat pe Isus ca Domn şi Mîntuitor, zi în care am promis că Îl voi sluji şi Îl voi urma oriunde şi oricînd, pînă Îl voi vedea faţă în faţă. Asemenea lui Timotei, aş putea mărturisi, că „din pruncie cunosc Sfintele Scripturi”, fiind crescut şi învăţat de bunici credincioşi şi o mamă evlavioasă. În anul 1993, 28 martie am fost botezat împreună cu alţi fraţi şi surori în clădirea veche a bisericii „Isus Salvatorul”. Zi de zi umblu călăuzit de Duhul Sfînt a lui Dumnezeu şi îmi „dau silinţele ca să unesc cu credinţa, fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni”. Aceste lucruri nu m-au lăsa să fiu nici leneş, nici neroditor.
Îl laud pe Domnul meu Isus Cristos că m-a ales aşa cum, de fapt, aţi fost aleşi şi fiecare dintre dvs., am fost chemat şi pus deoparte pentru lucrările înţelepte ale lui Dumnezeu. Nu voi înceta să cred că fiecare dintre noi suntem speciali în ochii lui Dumnezeu. Pe fiecare Dumnezeu ne-a înzestrat cu cele necesare pentru a-L sluji pe El şi pe aproapele nostru. Apostolul Pavel în Efeseni 4:6 spune: “Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi”.

3. Cum ai descoperit darul sau chemarea de a lăuda pe Domnul?


Îmi place mult maxima: „Dumnezeu nu este mai mare dacă Îl lauzi tu, ci tu devii mai mare dacă I te pui la dispoziţie”.

Am învăţat să cînt, probabil, în burta mamei fiind, pentru că ei îi place foarte mult să cînte. Încă înainte de a-mi preda viaţa Domnului, a trebuit să muncesc o vară întreagă în România şi cu banii pe care i-am cîştigat, mi-am cumpărat o chitară, deşi totdeauna mi-am dorit să învăţ să cînt la acordeon. Banii economisiţi erau insuficienţi pentru un acordeon bun. La acea chitara pe care am închinat-o Domnului mă antrenam zilnic, învăţam cîntări noi. Venit la oraş, am fost încurajat de Sandu Culai să merg la muzică, îmi zicea că am talent şi aş putea să-l dezvolt. Într-adevăr, Colegiul Republican de Muzică „Ştefan Neaga”, m-a ajutat mult, punîndu-mi bazele interpretării corecte, dirijare, armonie etc. Însă talentul a crescut, s-a dezvoltat, cu cît mai mult am practicat. „Practica bate gramatica”, e ca şi în pilda Domnului Isus cu talanţii. Ni se spune că, „fiecăruia i s-a dat după puterea lui: unuia 5, altuia 2 şi altuia 1”, fără alte indicaţii sau restricţii; le-a dat libertatea de a-şi alege terenul de investiţie şi să fie creativi. Creatorul ne-a creat asemenea Lui, cu capacitatea de a crea. Darul l-am descoperit cîntînd, în lucrare. Stînd cu mîinile încrucişate şi aşteptînd, n-ai cum să-ţi descoperi darul, doar încercînd. Implicîndu-te, lucrînd, descoperi nu un dar, ci bogăţia harului lui Dumnezeu revărsată în fiecare din noi. Deci, la muncă fraţi pentru Cristos!
Binenţeles, am avut de ales, să fac canto academic pentru a ajunge mare vedetă pe scenele mari ale acestei lumi sau pentru a-L slăvi pe Domnul Slavei care stă pe Tronul Slavei, pe Cel care nu împarte slava cu nimeni, oricît de pregătit ar fi şi oricîte doctorate ar avea. Cîntam peste tot: în troleu (de la colegiu pînă la biserică şi înapoi), la biserică, cu tinerii în parc, la gara feroviară… Unii rîdeau de mine, însă Domnul m-a înzestrat cu multă îndrăzneală, curaj, şi nu-mi era ruşine de nimeni şi nimic. Predicam Evanghelia prin cuvînt, cîntare, poezie.
Apoi, fiind lider de tineret în biserica noastră, întotdeauna încurajam tinerii să mergem în parc, în staţii, să cîntăm, să vestim şi altora despre ce-a făcut Domnul cu noi. La noaptea de rugăciune, pe care am condus-o cu fratele Alexandru, slujitor în Ungheni acum şi cu fratele Iurie Braga, slujitor în Rezeni, aveam mult timp cînd stăteam în rugăciune, studiam texte din Scriptură, dar, deasemenea, şi cîntam mult. Încurajam tinerii să meargă în misiune, dar, în acelaşi timp, le arătam şi cum s-o facă, mergînd cu ei. Aveam duminici la rînd, cînd luam cîte 6-8 tineri (fete şi băieţi) din biserică, ne organizam, spuneam fraţilor păstori de dorinţa, de viziunea ce-o aveam (un timp chiar ne ofereau microbusul bisericii), şi plecam în cîte 2-3 biserici pe duminică.
Tot în acestă perioadă, am fost invitat să cînt în grupul Levit, împreună cu Iurie, Virginia, cu Ala Bragari. Şi asta a durat cîţiva ani buni. Mergeam în bisericile din satele Moldovei noastre, pe stadioane, evanghelizări organizate, diverse festivităţi; cîntam şi predicam Vestea Bună. Felul acesta de slujire mi-a plăcut mult, aveam o satisfacţie interioară deosebită. Trăiam emoţii tari cînd oamenii îşi predau vieţile Domnului, plîngeam de bucurie şi lăudam pe El. Această pasiune pentru sufletele celor nemîntuiţi, Domnul a crescut-o mai mult şi mai mult.
A venit ziua frumoasă, mult aşteptată de mine, cînd m-am căsătorit cu cea mai frumoasă, credincioasă şi inteligentă fecioară, în 30 martie 1996. Viorica avea acelaşi duh înflăcărat pentru Domnul şi pentru misiune, şi ea mereu se minunează de cît de înţelept e Dumnezeu, mai ales cînd împreunează două fiinţe. Avem o poezie care ne place mult „Declaraţie de familie”, în care spunem că, eram colegi de şcoală şi de muncă şi că Dumnezeu ne-a ajutat să construim un colţ de rai, aici în lumea asta de ruină şi de teamă. Ambii lucram la radio Micul Samaritean, învăţam în acelaşi timp, însă lucrarea de evanghelizare era şi este pasiunea noastră.
Cu banii adunaţi la nunta noastră, am hotărît împreună cu Viorica, să cumpărăm ceva utilaj sonor: nişte boxe, microfoane (cît de simple şi ieftine) şi să continuăm lucrarea de evanghelizare prin sate, prin ţară. Fratele Ion Rotaru, păstorul nostru, văzînd atunci dorinţa, rîvna pentru lucrarea Domnului, ne-a încurajat să mergem la fratele Victor Popovici, pe atunci episcopul Uniunii Baptiste, să-i împărtăşim viziunea noastră. Însoţiţi de fratele Ion, am mers la fratele Victor. Au fost multe discuţii şi multă aşteptare, dar, în cele din urmă, fratele Victor a fost de-acord să ne ajute în organizarea unei formaţii vocal-instrumentale pentru misiune. N-a fost uşor deloc, greu se intra în graţia episcopului, şi-apoi erau şi alţi factori care ne-au produs multă durere…, dar aşa „s-a născut” grupul Acord. Am avut o perioadă cînd am fost „tutelaţi” de Uniune, mergeam cu episcopul peste tot, eram trimişi şi singuri alteori, şi ni se acopereau anumite cheltuieli, în special cele de transport. Ca şi responsabil de grup, coordonam toate plecările, repertoriul cîntărilor, repetiţiile, cheltuielile ş.m.a. La orice oră m-ar fi sunat fratele Victor să-mi spună că avem de plecat undeva, eram gata. Din biserică în biserică, din sat în sat, sîmbăta, duminica, uneori şi pe parcursul săptămînii, din nord în sud, din vest în est, am colindat ţara noastră, chiar şi Ukraina şi România pe alocuri, mai tîrziu şi în Statele Unite ale Americii. Componenţa grupului pe parcursul acestor 12 ani a suferit şi unele schimbări. Motivele au fost diverse, însă cel mai greu e de lucrat cu oameni care nu sunt dedicaţi, oameni care nu sunt gata să plătească preţul lucrării. În lucrare nu se merge întrebînd: „ce-o să am din asta”, ci spunînd:”Doamne, iată-mă, trimite-mă”. Însă, mi-a făcut o mare plăcere să slujesc împreună cu Victor Postolache, saxofonistul nostru, acum slujeşte în biserica din Recea, nu doar un cîntăreţ bun, ci şi un om deosebit şi dedicat Domnului; cu Marin Pavliuc am fost colegi şi la Colegiu de muzică, am împărtăşit multe experienţe frumoase şi spirituale, care ne-au apropiat de Domnul şi unul de altul ca prieteni şi fraţi buni; cu chitaristul grupului, fratele Valeriu Talpă, un om dedicat, un negustor foarte bun şi un specialist în bucate alese.
Această lucrare a grupului Acord am început-o cu Viorica, soţia mea. Ea m-a susţinut, m-a încurajat, m-a ajutat să mă ridic cînd eram lovit şi trîntit – ajutorul meu potrivit în toate şi fanul meu nr.1. Ne-am rugat mult, am plîns mult (mai ales ea), am investit mult: şi bani, şi timp, şi viaţa-ntreagă pentru Domnul şi cauza Evangheliei. Şi asta, credem noi, este una din marile noastre investiţii. Ca şi principiu de viaţă, ca şi familie, l-am luat pe cel din Matei 6:33 „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” De dragul împărăţiei lui Dumnezeu, am investit şi tot ce ni s-a dat pe deasupra. Pentru că totul este a Lui, toate au luat fiinţă din El prin Cuvîntul care a fost spus de la început – Isus Cristos, şi, cu adevărat totul este pentru Slava Lui.

Voi cînta întotdeauna Domnului, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. Îl iubesc pentru că El m-a iubit întîi.
4. Cine îţi compune muzica? Ce ai realizat pînă acum? Cîte albume ai sau melodii?

Am cîntat cîntări scrise de diferiţi autori, cu stiluri diferite, nu m-am gîndit vre-o dată că voi ajunge să scriu muzică. Nu a fost o necesitate. Împreună cu fraţii cu care am cîntat, am reuşit să lăsăm înregistrate doar 5 albume: “Învaţă-mă”, “Pentru numele lui Isus”, “Tы достоин”, “Împărat eşti”, “ Синее Небо”, albume care cred că au purtat şi încă poartă mesajul Evangheliei. Numai în veşnicie vom afla care a fost impactul acestor piese.
În timp, Duhul Sfînt m-a ajutat şi m-a inspirat să scriu şi cîntări noi. În ultima periodă scriu mult, am scris deja mai mult de 30 de cîntece, atît melodia cît şi textul, sper să găsesc voinţa şi resursele financiare necesare pentru a putea pune aceste cîntări pe un CD, casetă. Am scris cu ocazii speciale, cum au fost zilele de: 1 iunie – Dumnezeu iubeşte familia; 7 decembrie – rugăciunea naţională, organizate împreună cu fratele Valeriu Ghileţchi, episcopul actual al Uniunii; ziua mamelor, sărbătorirea Mîntuitorului Nostru: naşterea, moartea, învierea. Însă am fost inspirat de Duhul să scriu şi în zile obişnuite, într-o stare de cercetare, în una de criză; în zile pline de bucurie, de mulţumire. De fapt, repertoriul nostru am căutat să fie unul variat şi ca stil de muzică şi ca tematică, însă ţinînd cont de o ordine a priorităţilor: laudă, mulţumire, zidire, cercetare, chemare. De-un timp încoace, cîntăm cu familia oriunde şi-n tot locul. Cei 4 băieţi ai noştri au învăţat muzica tot în burtica mamei, sunt binecuvîntaţi la fel ca şi noi părinţii, poate chiar şi mai mult, pentru a fi o binecuvîntare.

5. Ce hobby ai în afară de muzică? Sau ce-ţi place să faci în timpul liber dacă îl ai?

Sunt un pescar şi la propriu şi la figurat. Pe malul unui iaz sau a unul rîu ne place să ne petrecem timpul cu toată familia, la munte, la mare, la soare. Timpul frumos, natura, apa cristalină şi rece ne revitalizează, ne inspiră. Vă aşteptăm la pescuit! Timpul liber, deasemenea, îmi place să-l petrec cu copilaşii şi cu preaiubita mea soţie. La acest capitol suntem extrem de creativi.

6. Ce înseamnă închinarea prin cîntare înaintea lui Dumnezeu pentru tine? Ce importanţă are acest lucru în viaţa ta?

Muzica răscoleşte toate sentimentele; şi ca după o furtună, sufletul, liniştindu-se, devine mai bun, mai îngăduitor, mai nobil. Biblia este plină de muzică. Toate marile evenimente au fost însoţite de muzică: creaţiunea, trecerea Mării Roşii, Templul din Ierusalim, Naşterea Domnului. – De ce? Dumnezeu a înzestrat muzica cu o anumită putere, este ceva care impresionează, muzica este o forţă. În vechime a dărîmat ziduri, a alungat duhurile rele, a descătuşat inimi. Iată de ce-mi place să cînt! Lauda şi închinarea, cum s-a mai spus, e un stil de viaţă, nu o expunere scenică, nu doar note şi arpegii. Predicarea, cuvintele – se adresează raţiunii, muzica – se adresează sufletului.

Mi-am dorit să ating ambele ţinte: mintea şi sufletul.


7. Care sunt nevoile tale de rugăciune şi care sunt planurile şi visurile tale de viitor?

„Nu circumstanţele din viaţa noastră ne determină caracterul, ci relaţia noastră cu Dumnezeu, indiferent de circumstanţele vieţii.”

Mai mult decît un cîntăreţ bun, îmi doresc să fiu prietenul lui Dumnezeu, un OM după inima Lui, un soţ iubitor, un tată bun. Vreau să continui prin a fi un bun pescar de oameni, şi ca şi familie, să fim un model şi o încurajare pentru alte familii. Cea mai mare preocupare pe care o am e ca Numele Lui să fie sfinţit în viaţa mea. Rugaţi-vă ca Evanghelia să fie şi mai mult vestită prin noi. O metodă bună este şi Cursul de Căsătorie. Paralel cu ceea ce am făcut pînă acum, cu cîntarea şi predicarea, am început o lucrare deosebită pentru cupluri căsătorite. Vrem să o dezvoltăm şi cît mai mulţi familişti să ajungă să cunoască principiile biblice pe care să zidească familii sănătoase, care să dureze toată viaţa. Visăm mult la un post de televiziune creştin, cu programe educative, interactive.
Cu Dumnezeu totul e posibil!

Interviu realizat de redacţia ziarului UBCEB din Moldova „Cuvântul Adevărului”

Anunțuri

2 comments on “Interviu realizat de ”Cuvântul Adevărului”

  1. E o marturie foarte frumoasa!
    Apreciem ceea ce faceti pentru slava Domnului si binele altor familii.
    Suntem cu ochii pe voi!
    Va purtam in rugaciunile noastre!
    si stim ca Dumnezeu va v-a implini orice dorinta in voia Lui!

  2. De-asta il iubesc! E un om al credintei, al integritatii; mereu cu dorul de a-I place Domnului. E caracterizat de o pasiune mare pentru altii, pentru oameni, mai ales cei nemintuiti. E un lider innascut, si pe tot ce pune maina ii izbuteste. In fiecare zi Il laud pe Domnul pentru el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: