Lasă un comentariu

Despre priorităţi: Între „bine” şi „cel mai bine”

Vieţile noastre sunt măsurate în timp. Din momentul în care ne naştem, ceasul începe să ticăie; când murim, el se opreşte. Ceea ce facem în intervalul dintre aceste două momente este crucial în întreaga schemă a planului lui Dumnezeu pentru viaţa noastră.
Noi trebuie să umblăm cu grijă în ceea ce priveşte viaţa noastră spirituală şi de familie. Zilele sunt rele şi atacurile duşmanului vin din toate părţile. Timpul este esenţial. Fiecare ceas poate fi distructiv sau constructiv, în funcţie de cum îl petrecem. A merge în viaţă şi în căsnicie după cum vrea Dumnezeu necesită timp. Stabilirea priorităţilor este vitală pentru sănătatea relaţiilor noastre.
William James a spus că arta de a fi înţelept este “arta de a şti ce să treci cu vederea”. Lucrurile mărunte şi neinteresante ne “mănînca” mult timp. Prea mulţi sunt oamenii care trăiesc pentru idealuri greşite.
Dr.Anthony Campolo menţionează un studiu sociologic în care cincizeci de oameni trecuţi de nouăzeci şi cinci de ani au avut de răspuns la urmatoarea întrebare: ”Dacă aţi putea să vă trăiţi din nou viaţa, ce aţi face altfel decât aţi făcut?”. O întrebare care lasă loc la multe discuţii şi intervievaţii, şi deci, au fost o multitudine de răspunsuri. Dintre acestea, totuşi, trei au revenit cu o oarecare frecvenţă, predominând între rezultatele studiului. Aceste trei răspunsuri au fost:
Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş reflecta mai mult.
Dacă ar fi s-o iau de la capat, aş risca mai mult.
Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aş face mai multe lucruri care ar ramâne şi după moartea mea.
Orice are valoare în viaţă necesită o investiţie a timpului. Dacă vrei să ai o căsnicie fericită, va trebui să sacrifici mult timp pentru a zidi cărămizile de care este nevoie pentru o bună viaţă de familie.

“Bine” este duşmanul lui “cel mai bine”. Majoritatea oamenilor sunt capabili să stabilească o ordine a priorităţilor atunci când trebuie să aleagă între lucruri bune sau rele. Problemele apar atunci când ne găsim în faţa a două opţiuni bune. Ce putem face în acest caz?
“Cele trei case ale creştinului” un mesaj biblic al fratelui Luigi Miţoi, le descria în următoarea ordine:
1. Prima casă a creştinului e cea spiritual, relaţia cu Dumnezeu – eu şi Dumnezeu.
2. Apoi e casa biologică, relaţia cu cei din casa mea, cu cei mai apropiaţi mie – familia – eu şi casa mea, prima mea biserică e cea de-acasă.
3. Şi, cu Casa mea merg la Casa Domnului, relaţia cu familia lărgită – Biserica.
Cînd nu e respectată ordinea priorităţilor puse de Dumnezeu, suferim şi chiar falimentăm în toate. Practic, e absurd să susţinem că avem o relaţie bună cu Dumnezeu, cînd copiii, soţul sau soţia se plîng de neglijenţa noastră. Sau ne putem ”bate cu pumnul în piept” că ne ostenim pentru Dumnezeu: misiune, programe, acte de binefacere, etc., când nu avem zilnic timp cu Dumnezeu şi cu cei din familie.
Apoi, am putea vorbi de priorităţi în funcţie de roluri.
Cea mai înaltă vocaţie a femeii este să fie o nevastă şi o mamă bună. Nu lăsaţi ca presiunile din partea societăţii să fie o cursă de a crede că dacă nu sunteţi cîştigătoare la locul de muncă sunteţi falimentară în viaţă.
Bărbaţilor – cea mai înaltă chemare a noastră este să ne dăm viaţa pentru familiile noastre. Stabiliţi-vă priorităţile!
„Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5:8).
„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25).
Domnul Weber în cartea “Tandreţea luptătorului” afirmă: “Adam a fost înzestrat cu viziunea şi instinctul de a conduce. Din punct de vedere fizic era mai mare şi mai puternic şi a fost întocmit în aşa fel încât să apere şi să aducă cele necesare. Agresivitatea sa putea fi uşor temperată printr-un cuvînt plin de iubire sau printr-o mîngîiere de către Eva. El putea să răpună un urs şi un moment mai târziu – să îşi legene cu gingăşie copilul pentru a-l adormi. Rolul său a fost comparat cu al lui Cristos faţă de Biserica Sa, un exemplu de sacrificiu total, ca dăruire a emoţiilor şi a trupului în întregime pentru bunăstarea familiei sale.
Paznicul unui far care se găsea pe o fîşie stîncoasă de pământ îşi primea lunar rezerva de ulei care asigura funcţionarea farului. Nefiind foarte departe de ţărm, avea musafiri destul de des. Intr-o noapte, o femeie din sat l-a rugat cu insistenţă să-i dea puţin ulei ca să-şi încălzească casa. Altă dată, un preot i-a cerut nişte ulei pentru lampă. Altcineva avea nevoie şi el de puţin ulei ca să-şi ungă roata. Cum toate cererile păreau justificate, paznicul a încercat să facă pe plac tuturor şi să le îndeplinească rugăminţile. Spre sfârşitul lunii, el observă că rezerva de ulei era pe sfârşite. După puţin timp n-a mai fost nici un pic de ulei şi farul s-a stins. In acea noapte s-au scufundat multe corăbii şi s-au pierdut multe vieţi omeneşti. In timpul investigaţiei întreprinse de autorităţi, paznicul farului s-a arătat plin de căinţă. La scuzele şi lamentările lui, i s-a răspuns: “Ţi s-a dat ulei pentru un singur scop: să ţii aprins acel far!”
Nu le putem avea pe toate. Un fenomen cunoscut: cînd intrăm cu copiii într-un magazin, ei îşi doresc de toate: şi pistolul ăla, şi maşinuţa aia şi cipsuri şi ciocolate şi, şi, şi… De obicei, le spunem: “Nu puteţi cumpăra totul”.
Multora ne este foarte greu să renunţăm la unele lucruri.
Nouăzeci şi cinci la sută (95%) din realizările noastre se bazează pe a şti ce vrem.
Acela ce un singur lucru urmăreşte negreşit
Poate spera să-l aibă până-ntr-al vieţii asfinţit,
Dar cel ce lacom vrea să aibă totul în ograda sa,
O stivă de regrete lîngă rod va aduna.
John C. Maxwell în cartea ”Dezvoltă liderul din tine” relatează povestea senatorului Paul Tsongas din Massachusetts. În ianuarie 1984 acesta a anunţat că se va retrage din Senatul Statelor Unite şi nu va mai candida pentru realegere. Tsongas era o stea politică în plină ascensiune. Era unul dintre favoriţi în următoarele alegeri şi fusese chiar menţionat ca un viitor potenţial candidat la funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Statelor Unite.
Cu cîteva săptămîni înainte ca Tsongas să-şi anunţe retragerea, aflase că are o formă de cancer limfatic care nu se putea vindeca, ci doar trata. După toate probabilităţile, boala nu avea să-i afecteze în mare măsură capacităţile fizice sau speranţa de viaţă. Boala nu îl obliga pe Tsongas să se retragă din Senat, ci îl obliga să înfrunte ideea că este muritor. Nu va mai putea să facă tot ce ar fi dorit să facă. Prin urmare, care erau lucrurile pe care dorea cu adevărat să le facă în timpul care îi mai rămăsese de trăit?
Tsongas a ajuns la concluzia că lucrul pe care îl dorea cel mai mult în viaţă şi la care n-ar renunţa dacă şi-ar da seama că nu poate avea totul, era să stea cu familia sa şi să-şi vadă copiii crescînd. A preferat să aleagă asta în loc să făurească legi pentru ţară sau să-şi vadă numele în cărţile de istorie.
Puţin timp după anunţul senatorului, un prieten i-a scris o scrisoare de felicitare pentru clarviziunea cu care îşi stabilise priorităţile. Acesta îi spunea: “Nimeni n-a spus vreodata pe patul de moarte: “Aş vrea să-mi fi petrecut mai mult timp la serviciu“.

Întrebari care au nevoie de un răspuns în particular:
Care îţi sunt priorităţile? Le cunoşti?
Ce îţi doreşti cel mai mult în acestă viaţă pe pămînt?
Fii relist şi pragmatic! E posibil… cu Dumnezeu!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: