Lasă un comentariu

Recomandări carte

În anii studenţiei am scris o lucrare despre oamenii care mi-au influenţat viaţa. A fost o provocare cu efect în timp. Şirul de oameni prezentaţi au inclus-o pe:  mama, bunicul Vasile (din partea lui tata),  Liviu Căprar, directorul liceului „Logos”din Bucureşti, pastorul Vasile Taloş, pastorul şi parlamentarul Valeriu Ghileţchi, autori de cărţi… am încheiat lista cu cel care îmi este soţ, prieten, partener, sfătuitor, sprijin, înger păzitor – Petru Bragaru.

Cu ceva timp în urmă, am fost invitaţi de blog.gramma.ro să participăm la proiectul “anul 2009 exprimat în cărţi”. 2009 a fost un an foarte greu pentru noi şi familia noastră, cu multe provocări, tensiuni, decizii majore. În Suveranitatea Lui, Dumnezeu ne-a vorbit în multe feluri. Însă unealtă extrem de bună, în cazul nostru,  au fost şi cărţile cumpărate cu ocazia diferitor conferinţe, seminarii sau călătorii. Le vom înşira în ordinea în care memoria le-a păstrat proaspete şi eficiente.

1. „Cele 7 legi ale învăţării” scrisă de Bruce Wilkinson, am descoperit-o fiind la Seminarul „Cum să ne creştem copiii” organizat de Walk Thru the Bible. E o carte revoluţionară în arta predării, a predicării, învăţării, a motivării altora încît să ajungă ceea ce trebuie să fie, să fie oameni diferiţi, cu deprinderi excepţionale. Am descoperit cum să predăm rapid, transmiţînd informaţii utile; cum să le inspirăm pasiune ucenicilor, ascultătorilor; cum să predăm în vederea schimbării vieţii; am descoperit paşii folosiţi de Hristos pentru a-Şi motiva ucenicii; cum să-i conduci pe alţii spre umblarea cu Dumnezeu şi implinire spirituală.

2. „Asemenea lui Isus”, de Max Lucado. Lecturînd şi alte cărţi de-ale lui Max, ne-a captivat stilul explicit, intercalat cu umor şi exemple proprii. Pas cu pas, ne arată cum putem avea o inimă ca a Lui. Esenţa e în următoarea frază: „Dumnezeu te iubeşte exact aşa cum eşti, însă refuză să te lase aşa. Mai mult ca orice, El te vrea asemenea lui Isus”.

3. „Asumă-ţi riscul” scrisă de autorul care m-a influenţat să „gîndesc cutezător” încă din fragedă tinereţe, Ben Carson. În lumea secolului XXI, siguranţa este o izolaţie pe care o construim în jurul nostru. Ne asigurăm totul, de la maşini şi case pînă la telefoane. În final, toţi ne confruntăm cu riscul. Însă ferindu-ne de riscurile vieţii, pierdem marea aventură a vieţii trăite la potenţial maxim. Viaţa de creştin e o mare aventură, răsplătită pe măsură.

4. „The Marriage Book „ o recomandăm celor căsătoriţi, cît şi celor ce au de gînd să o facă în timpul apropiat. Este scrisă de Nicky şi Sila Lee, căsătoriţi de mai mult de 30 ani, cu o experienţă frumoasă de viaţă maritală. Este foarte practică, uşor de citit; pentru cei cu probleme, la fel ca şi pentru cei care încă nu au ajuns la ele; pentru proaspăt căsătoriţi, cît şi pentru veterani în domeniu. Cum să zideşti o căsnicie sănătoasă care să dureze toată viaţa. În baza acestei cărţi este şi Cursul de Căsătorie, pe care îl predăm şi noi. Merită să faci o investiţie căsniciei tale, poate chiar o reparaţie. Multe familii au fost salvate.

5. „Cel ce dă Viziune” scrisă de autorul cărţilor binecunoscute „Rugăciunea lui Iabeţ” şi „Trăind biruinţe spirituale”, Bruce Wilkinson. Fiecare are un vis. Poate nu suntem în stare să-l descrim. Cartea este o relatare modernă despre un Om Obişnuit, care a plecat din Ţara lui de baştină pentru a-şi urma Marea Viziune. Pentru noi a fost ca o revelaţie. Fii gata să-ţi părăseşti Zona de Confort, înfruntă frica, confruntă opoziţia celor din jur, îndură o perioadă de dificultăţi care îţi vor testa credinţa, învaţă importanţa dăruirii şi consacrării pentru Dumnezeu, luptă-te cu Uriaşii care stau între tine şi împlinirea Viziunii tale, împlineşte-ţi Viziunea, ajungînd la potenţialul tău maxim şi onorează-L pe Dumnezeu. „Frica de oameni este o cursă” (Proverbe 29:25). Cui vrei să-i placi? Un doctorat în formarea liderilor a spus: „Singurul şi cel mai bun mod de a forma lideri, este să-i iei pe oameni din mediul siguranţei lor şi din preajma celor cunoscuţi… cu cît sunt mai pretenţioase provocările, cu cît sunt mai mari presiunile şi riscurile cu care se confruntă, cu atît este mai probabil ca cineva să devină un lider dinamic” (citat extras din cartea prezentată).

6. „Oameni cu totul deosebiţi” e un studiu biblic asupra epistolei lui Iuda scris de Petru Popovici. De mulţi ani o avem în bibliotecă, am mai răsfoit-o cu anumite ocazii, dar ca în anul acesta nu ne-a vorbit niciodată înainte. Fariseismul, superficialismul, învăţături eronate au stricat multe biserici. Ep. lui Iuda vorbeşte despre două categorii de oameni cu totul deosebiţi, care vor trăi în vremurile din urmă. Unii sunt buni creştini. Alţii sunt apostaţi, cei ce se leapădă de credinţă. Întrucît noi trăim vremurile din urmă, semnele grăitoare dovedesc aceasta, trebuie să ne dăm seama că pericolul lepădării de credinţă ne pîndeşte pe noi. Lepădarea credinţei se poate petrece pe nesimţite prin trăirea în păcat, părăsind calea neprihănirii…

7. „Trăirea creştină în familie” are ca şi autor pe Jay E. Adams. A scris şi „Manualul Consilierului Creştin”, „Teologia consilierii creştine”. E un domeniu mai nou în care ne-am avîntat după ce am pornit lucrarea cu familii. Am participat la o conferinţă de consiliere biblică, unde am descoperit că unele materialele predate făceau referinţă la acest profesor de teologie practică. Această carte cuprinde o mulţime de sfaturi practice, inspirate din învăţătura lui Hristos, pentru o trăire creştină în cadrul familiei, pentru o bună comunicare între membrii acesteia, pentru convieţuirea alături cu un soţ necreştin, precum şi îndrumări privind disciplinarea corectă a copiilor.

Lectură cu efect!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: