Lasă un comentariu

Suntem străini și călători…

Recent am încheiat cel de-al 2-lea turneu al familiei noastre prin America. Și de data asta am pornit din Washington (încă mai suntem pe-aici, deși privirea ne e spre răsărit). Minnesota a fost prima noastră destinație. Am fost invitați insistent de fratele Pavel Lachei să-i moderăm și să cântăm la nunta lui. Am acceptat cu plăcere, ținând cont de relația frumoasă și amintirile plăcute păstrate cu tatăl lui, fratele pastor Nicolae Lachei din Marinești, și-apoi suntem și rude prin căsătoria fratelui meu Sergiu cu Lina Oselischi (e nepoata și verișoara lor). Duminică, după nuntă, ne-am bucurat la închinare cu biserica română Harul, păstorită de fratele Semion Dascaliuc, un prieten drag, și de fratele Petru Liftiniuc, un alt prieten și unchi minunat. De 4th of July am petrecut tot cu ei, cu familiile lor. Nu vom uita: – părtășia sfântă, cu glume morale; – jet ski-ul lui Ștefan; și bateria oferită de Ion și Mila. Sunteți minunați!

A 2-a destinație a fost Chicago. Fratele pastor Luigi Mițoi, ca de fiecare dată, ne-a făcut loc la închinare (în timp ce dânsul era plecat în misiune în RO). Însă ne-a încredințat pe mâini bune, fratele pastor Viorel Lozneanu. La Chicago, avem mulți prieteni și foști colegi, și uneori e greu să-i cuprindem pe toți în spațiu și timp. De data asta, am petrecut mai mult cu familia Vatamaniuc Cornel și Mariana. Vă suntem recunoscători pentru tot.

A 3-a destinație – Ohio. Fratele pastor Viorel Clintoc ne aștepta cu lumina aprinsă și masa pusă (am ajuns în jur de ora 10PM). Domnul a binecuvântat timpul de părtășie, am povestit de parcă ne-am fi știut de-o veșnicie. Seara, am avut un timp deosebit cu biserica din Cleavland, păstorită de Dan Paul.

A 4-a destinație a noastră a fost Niagara, după o cazare ca-n povești oferită de Florin și Gabi. De data asta, am văzut Niagara din față, am intrat in Canada și am explorat ce am reușit prin Ontario. E-adevărat, cascada Niagara e mult mai superbă, grandioasă, fantastică, înfiorătoare, privită din partea Canadei. Aici ne-am întâlnit cu familia Laștur Vitalie și Aliona. Am cinat împreună și ne-am continuat drumul spre Massachusetts – a 5-a noastră destinație. Am petrecut când într-o biserică, când în alta; când cu cei din biserica română, când cu cei din biserica moldovenească (nu pot împreună). Asta ne-a zdrobit. Ce nu înțelegem azi, vom înțelege mâine… sau poate niciodată. De fapt, e o temă de rugăciune și un domeniu unde trebuie lucrat cu înțelepciune (mi-ar trebui un spațiu mai larg de abordare). Cu toate astea, mulțumim Domnului de prieteni, nu contează ce adunare frecventează, ne sunt dragi și apreciem timpul împărțit cu noi: la ocean în Connecticut, pe râu cu barca, la turn, la podul de flori etc.

Cea de-a 6-a destinație – North Carolina! La Ashville am petrecut câteva zile cu rudele: familia Căpățână, familia Cojocaru și cu un vechi și scump prieten, fratele pastor Simion Plăcintă. Mai că ne-a înduplecat să rămânem în Ashville. Aici, am apucat să vizităm diverse locuri și munți, dar tare mult ne doream să ajungem la Charlotte. Să ne întâlnim cu familia Percy, cu biserica de-aici, cu alți vechi prieteni: Valer Savin, Radu & Liuda Marian, și mai ales să vizităm Librăria lui Billy Graham. Cu ce încărcătură spirituală am ieșit de-acolo! Câtă încurajare! Cât entuziasm! Câtă energie! Ei au reușit, au atins culmi spirituale mărețe, și noi vom reuși! Există vre-un secret? Nu. O viziune. O credință cât bobul de muștar. Toată armătura Duhului Sfânt. O echipă care stă în Cuvânt, cu principii și priorități biblice. Mentori cu viziune. Sfătuitori înțelepți. Mult curaj. Pasiune pentru oameni. E un spectru foarte larg de subiecte ce trebuie dezvoltate și învățate în biserica zilelor noastre. Că de nu, riscăm să rămânem doar cu sistemul, cu forma religioasă, căreia Domnul Isus i s-a împotrivit până la sânge și pe care a condamnat-o. Tare mi-ar place să ne trezim în sfârșit din somnul cel de moarte. Doamne-ndură-te de noi! Trezește-ne!

Din North Carolina, pe navigatorul mașinii am selectat destinația „Acasă”. Mie mi-ar fi plăcut să rămânem, dar copiii au vrut la patul și la perna lor. Ce-i prea mult, oricât de bun ar fi, strică. Copiii ziceau: „E frumos și bine, dar ne-am săturat de călătorit. Vrem să ne mai odihnim acasă, că imediat începe școala.”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: