Lasă un comentariu

Suntem o lumină în întuneric

Am ales doar un pasaj din cartea „Soți și tați” de Derek Prince – merită citită toată….

În orice birou guvernamental din Marea Britanie în care pot fi înregistrate căsătoriile este expusă la vedere următoarea definiţie a căsătoriei: „În conformitate cu legile acestei ţări, căsătoria este unirea pe viaţă a unui bărbat cu o femeie, cu excluderea tuturor celorlalţi.” De-a lungul perioadei în care britanicii s-au îndepărtat tot mai mult de acest standard, ţara lor a trecut printr-un declin continuu în aproape orice domeniu al vieţii naţionale. Prea puţini oameni se mai deranjează astăzi să pună adjectivul „Marea” înainte de „Britanie”!

Cuvântul lui Dumnezeu îi confruntă atât pe britanici, cât şi întreaga civilizaţie occidentală cu două alternative: putem ori să restaurăm relaţiile familiale şi să supravieţuim, ori să permitem ca relaţiile familiale să continue să se deterioreze şi să meargă pe calea pe care au mers în ultimele două decenii. Dacă vom face acest lucru, vom pieri cu toţii sub blestemul lui Dumnezeu.
Rezultatul final al acestei crize va fi hotărât de reacţia pe care o vor avea taţii. Ei sunt cei pe care Dumnezeu îi consideră responsabili în primul rând. În mesajul pe care l-a transmis prin Maleahi, Dumnezeu cere, înainte de toate, ca inima taţilor să se întoarcă spre inima copiilor. Numai după aceea se vor întoarce şi inimile copiilor spre inimile taţilor.

Aceia dintre noi care aparţinem de generaţiile mai în vârstă ne putem plânge de „Generaţia X” sau de „Generaţia Următoare”, oricum am vrea să le numim noi. Putem să arătăm cu degetul la greşelile şi eşuările lor. Dar criza nu a început cu ei. Cele care poartă vina sunt generaţiile mai în vârstă. Generaţiile noastre sunt cele care i-au trădat, care nu au reuşit să le prezinte adevărul, care nu au reuşit să-i înveţe disciplina evlaviei. Acum Dumnezeu ne pedepseşte prin copiii noştri.

Există voci care atrag atenţia că Biserica are nevoie astăzi să devină relevantă în societate. În nici un alt domeniu din societate, Biserica nu are o ocazie mai mare de a deveni relevantă ca în domeniul vieţii de familie. Făcând acest lucru, vom răspunde celei mai urgente crize din timpurile noastre.

Astăzi, Biserica trebuie să prezinte un mesaj clar, care să descrie familia creştină aşa cum a plănuit-o Dumnezeu – un mesaj care să definească rolul soţilor, al soţiilor şi al copiilor. Dar trebuie să fie un mesaj care rămâne credincios principiilor minunate şi neschimbătoare pe care Dumnezeu le-a stabilit în Scriptură, începând cu Geneza. Nu trebuie să se facă nici un compromis cu forţele umaniste care s-au infiltrat în Biserică în ultimele trei sau patru generaţii.

În predica de pe Munte, Isus i-a avertizat pe ucenici asupra faptului că dedicarea lor de a-L urma pe El va atrage atenţia oamenilor: „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate situată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.” (Matei 5.14) Apoi, a continuat: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre drepte şi să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri.” (versetul 16).

Isus nu le-a spus ucenicilor Săi doar faptul că El aştepta ca ei să fie o sursă de lumină într-o lume plină de întuneric. Ci le-a spus, de asemenea, şi cum trebuie să strălucească lumina lor: prin faptele bune, vizibile înaintea tuturor.

În capitolele precedente, am văzut că Dumnezeu a plănuit ca familia creştină să fie o sursă de lumină într-o lume întunecată în două moduri principale. În primul rând, soţii şi soţiile trebuie să zugrăvească relaţia dintre Hristos şi Biserica Sa prin felul în care se comportă unul cu altul. În al doilea rând, taţii trebuie să ridice familii care să înfăţişeze dragostea pe care o are Dumnezeu, ca Tată, faţă de poporul Său credincios. De asemenea, Biblia ne descoperă o faptă bună elementară pe care Dumnezeu o aşteaptă de la poporul Lui: să se îngrijească de orfani şi de văduve. Această cerinţă este afirmată în multe locuri din Vechiul Testament şi este accentuată din nou în Noul Testament.

Toate se rezumă la un singur cuvânt

Cerinţele lui Dumnezeu pot fi rezumate într-un singur cuvânt, imposibil de înţeles în toată măreţia lui: dragoste. Această dragoste se manifestă în trei dimensiuni principale:

– dragostea intimă dintre un soţ şi o soţie
– dragostea protectoare a părinţilor faţă de copiii lor
– dragostea credincioşilor, îndreptată spre cei care nu au pe nimeni altcineva care să-i iubească – orfani şi văduve.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: