2 comentarii

Wow, ce amintiri, ce emoţii…

N-am ştiut de existenţa acestui post pe YouTube. Cineva ni s-a lăudat că ne-a văzut aici

Doina, le reuşeşte pe toate, este o jurnalistă bună, o soră tare dragă şi plină de entuziasm şi pasiune pentru Domnul. Pe pagina ei am găsit multă informaţie bună.  Ne-ar fi plăcut să avem în arhiva familiei, toate aceste programe din Piaţa Marii Adunări Naţionale, din Palatul Naţional, şi multe alte locuri publice unde Domnul ne-a dat harul să proclamăm Vestea Bună şi Valorile Sfinte. Din 1996 au fost tare multe, cred că doar Domnul le mai ştie evidenţa. Nu ne gândeam atunci că într-o zi ar putea fi de mărturie pentru copiii noştri, şi chiar pentru copiii copiilor noştri. Mai păstrăm doar ceva înregistrări radio, însă sunt pe casete vechi şi abea de se mai pot auzi cele scrise. Au fost sute şi sute de emisiuni. Am început cu cele pentru copii: Noapte bună, copii! şi Noi suntem florile lui Isus! Mai apoi: Cartea pe unde; Lucruri Mari pentru cei Mici; Noi Tinerii; Picături din roua cerului; Triumful Rugăciunii; Pagini Alese; Momente Poetice… Preferata mea a fost, ca şi cea a ascultătorilor noştri: Preferinţe Muzicale!!!

Cât de binecuvântaţi am fost să facem această slujbă. Radio a fost, şi cred că mai este, pasiunea noastră. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat această şansă, să vestim Evanghelia la mii şi mii de oameni de-odată. La mulţi din ascultătorii noştri le-am fost consilieri, îndrumători, prieteni. Mulţi din ei şi-au predat viaţa Domnului stând cu urechea lângă difuzorul radioului, alţii stând la telefon; pe unii i-am întâlnit în bisericile din ţară, chiar în Ukraina şi România. Biserica Isus Salvatorul şi alte biserici din Chişinău, în anii 1996-2002, au crescut numeric şi spiritual datorită lucrării radioului. Studioul radio era de toate pentru toţi, ca un birou de informaţii; uneori mai mult stăteam şi răspundeam la întrebările ascultătorilor la telefon, decât în direct. Pe cât de stresant şi periculos, pe-atât de frumos şi rodnic! Lecţii de jurnalism radio cu cei de la Radio Vocea Evangheliei şi Vocea Speranţei din Bucureşti: Cristi Pavel, Adriana Huţanu, Beatrice Lospa – oameni minunaţi, speciali, dăruiţi. Lecţii de viaţă cu Florin Pindic-Blaj (când el venea toată lumea tremura, mergea ca pe sârmă), soţia dânsului Lidiana, cu familia Marandiuc, cu Lia Vesco, cu Ovidiu Hriţcu, cu Ruslan Meleştean, cu Petru Vozan, cu Valer Savin, şi mulţi alţii care s-au perindat prin studioul Micului Samaritean. Pe unii noi i-am instruit, de la alţii a trebuit să învăţăm. Nu voi uita niciodată că pe Daniel era să-l nasc în studioul radioului. Chemasem salvarea, dar tare greu a venit, şi situaţia era şubredă de tot… Altă fază a fost când fratele Florin venise pe neprins de veste, iar Dani (avea cam un an) se juca printre cabluri şi emiţătoare nu departe de microfonul deschis în care tocmai vorbeam… Dani s-a auzit de multe ori în direct, cînd era mic-mic – doar cu ceva ţipete, însă când a început să vorbească spunea: ”Radio Micu Samartean vă rurează sărbători fericite!!!” 🙂

O, da, Sărbători Fericite!                                     VA URMA (nu le pot cuprinde pe toate într-un singur articol)…

Anunțuri

2 comments on “Wow, ce amintiri, ce emoţii…

  1. Ooo, ce surpriză plăcută. Mulţumesc pentru aprecieri, mulţumesc pentru aceste amintiri. M-a adus un pic mai aproape de voi, familia scumpă şi dragă inimii mele, Bragarii. Mi-au dat lacrimile, abia aştept continuarea. Şi încă vă mai aştept pe Radio Filadelfia cu o emisiune pentru tineri sau pentru familişti. Încă vă mai aştept, copii lui Dumnezeu au nevoie de ceea ce a pus Dumnezeu în familia dvs. Avem nevoie de modele demne de urmat ca dvs. Mulţumesc pentru că aţi fost un exemplu frumos pentru mine.

  2. Să-nţelegem că surpriza a fost deopotrivă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: