1 comentariu

Activități sfinte și nesfinte…

Ce poate fi mai minunat și vrednic de admirat, decât un creștin matur, care fie că doarme, fie că mănâncă, fie că își învață copiii, fie că petrece timp cu partenerul, fie că merge la serviciu sau stă acasă… face totul ca pentru Domnul?!
Mă uimește gândirea unor ”sfinți” care afirmă că numai un anumit gen de activităţi înseamnă slujire, sunt sfinte? De ce nu se întreabă acești oameni dacă mersul la magazin, spălatul pe dinți, ingineritul, construcția, curățenia, sau oricare altă activitate înafară de cele ce țin de biserică, Îl onorează sau nu pe Dumnezeu? Este sau nu este Dumnezeu cu creștinii care lucrează în alte domenii decât cele ”duhovnicești”? Ar fi corect să considerăm şi serviciul ca fiind o slujire? Am putea considera relaţiile, dialogările, atitudinile, ca fiind slujiri? Oare valorează ceva viaţa în particular trăită cu Dumnezeu? Chiar contează doar rugăciunile rostite din picioare (ca fariseii de altădată), cu glas tare și impunător? Sau ne împlinim marea trimitere, doar atunci când ”strigăm” de la amvoane sau de la un pupitru oarecare? E vreo concordanță în ceea ce suntem acasă, pe stadion, la magazin, în fața calculatorului, în dormitor, și ceea ce suntem în plen, de ochii altora? Mai are rost să trăim ca o Evanghelie scrisă, ca oamenii văzând faptele noastre bune să slăvească pe Dumnezeu? Dacă nu înţelegem ce înseamnă „a mânca şi a bea spre slava lui Dumnezeu”, nu vom adopta decât un stil de viaţă ipocrit, pictat duminica şi uneori și o altă zi, în rest, vom rămâne cu aceeaşi inimă urâtă care se va ruşina la vederea chipului Fiului Omului.
Dacă Hristos nu e centrul trăirii, mișcării și suflării noastre, zadarnică e toată alergarea. Fie că mergem la pescuit (așa cum altădată a mers și Isus cu ucenicii Lui), fie că mergem ”la o parte” să ne odihnim (așa cum a făcut-o și El în repetate rânduri), fie că stăm de vorbă cu oamenii, investindu-ne în ei și căutând să le împlinim anumite nevoi, fie că trecem printr-o suferință… să facem totul pentru slava Domnului. Să nu furăm din slava Lui! Cine-I sfânt să se sfințească și mai mult. Pentru cel sfânt orice activitate este sfințită, are ca scop proslăvirea lui Dumnezeu. Nu putem pretinde că-L slujim pe Dumnezeu când ne asumăm rolul de dumnezei (”atoateștiutori”) și nu cel de slugi credincioase. Nu-i putem sluji pe oameni când îi judecăm în necunoștința și limitarea noastră. Pentru mine a trăi este Hristos și tot ce fac cu vorba sau cu fapta vreau să-L onoreze doar pe El. Și ăsta e doar Harul Lui! El e Cel care ne dă și voința și înfăptuirea, El e Cel care ne-a pregătit faptele bune ca să umblăm în ele. Totul e despre EL!

Anunțuri

One comment on “Activități sfinte și nesfinte…

  1. Catalog publicatii crestine gratuite – 2013 :

    http://ro.scribd.com/doc/139391394/Catalog-2013-Publicatii-Gratuite

    In limita stocului disponibil ,(noi suportand chiar si taxele postale atat in tara cat si peste hotare ) , distribuim literatura crestina gratuita .

    Comenzile pot fi facute prin e-mail : raule@xnet.ro

    sau telefon : 0721262013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: