Lasă un comentariu

Nepăsarea – o epidemie molipsitoare

E o mare bucurie să o avem în area Seattle pe Eugenia Podoleanu împreună cu soțul ei, coordonatoarea lucrării cu femeile în Moldova.
Ea e ca o soră mai mare pentru mine. Împreună am învățat și am experimentat lucruri minunate cu Dumnezeu și cu femeile pe care le-am slujit. Am început colaborarea noastră în departamentul Școlii Duminicale, iar mai apoi în cel al femeilor bis. Isus Salvatorul din Chișinău. Ea e un fel de Debora, o luptătoare foarte bine organizată și strategică. A deschis uși care aparent păreau înțepenite, și a știut să dea fiecăreia din echipa de lucru ceva care „i se potrivește”.

Când am plecat din țară, nu bănuiam că va veni o nouă perioadă de colaborare, … dar iată că Dumnezeul nostru face mari minuni și ne surprinde plăcut de fiecare dată, la vremea rânduită de el.
Ne întâlnim cu femeile din area noastră în fiecare seară pentru studiu și rugăciune.
La prima întâlnire, Eugenia a vorbit despre faptul că „femeile aducătoare de vești bune sunt o mare oștire”. Într-o lume în care auzim mai mereu vești rele, noi femeile creștine suntem aducătoare de vești bune. Dumnezeu vorbește și astăzi! Iar noi suntem mireasma Lui în această lume!

Subiectul de ieri a fost despre nepăsare. Eugenia a numit nepăsarea – sindromul „Cain”. „Nu-mi pasă”, „nu mă bag”, „nu e treaba mea”, – expresii și atitudini caracteristice nepăsării.
Versetul cheie a subiectului vorbește singur: „…cine știe să facă un bine și nu-l face săvârșește un păcat”. Iacov 4:7
Iar ca ilustrație ne-a fost adusă biserica din Laodicea (Apocalipsa 3:15-22). De fapt, sensul cuvântului Laodicea înseamnă indiferență.
Deși, această localitate era socotită pe vremuri ca un centru cultural, comercial, militar, medical, în cele din urmă ajunge doar niște dărâmături.
De ce? Doar avea tot ce alții ar fi invidiat?
Aparențele înșală. Iar Dumnezeu știe mult mai multe despre noi decât credem sau gândim noi. E foarte important ce crede El despre noi, nu ce credem noi despre noi sau ce cred alții despre noi. Dumnezeu vedea la acea biserică total opusul la ce credea ea despre sine. Deși, se credea bogată, Dumnezeu îi recomandă să cumpere aur de la El. Pentru că doar Promisiunile Domnului îmbogățesc celelalte sunt înșelătoare și trecătoare.
Deși se credea un centru economic comercial puternic, vestit prin prelucrarea lânii de calitate, Dumnezeu îi recomandă să cumpere haine albe de la El. Hainele albe fiind o inimă curată spălată în sângele Mielului. Deasemenea, întâlnim în Scripturi expresia: „îmbrăcați-vă în dragoste”, „îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu”… În fiecare zi îmbrăcăm o haină! E haina recomandată de Tata, care acoperă orice goliciune și orice supărare și orice fărădelege?
În încheiere, am putut face o analiză a vieții câtorva femei din Biblie, prin comparație. Ana, mama lui Samuel care nu a fost nepăsătoare față de copilul ei, chiar dacă îl lăsase la templu, în slujba Domnului. Ea îl înredințează Domnului, dar nu-și uită responsabilitățile de mamă. Priscila slujește alături de soțul ei și-i pasă de cei care intră în casa ei, se investește în ei… Abigail își salvează soțul, care e un nebun și un bețiv (omenește vorbind, merita să fie pedepsit), și îl oprește și pe David de la săvârșirea unui păcat, care i-ar fi afectat tot viitorul. Au urmat în prezentare Sunamita, văduva din Sarepta, Estera – femei care nu au fost indiferente de o situație sau un popor, sau o persoană întâlnită la un moment dat în viață.
Da, indiferența e o mare molimă și e foarte molipsitoare. E mai rea decât răul răilor, e mai ucigătoare decât sabia călăilor, e mai dureroasă decât punga trădătorilor și a vânzătorilor, e chiar mai crudă ca moartea.
Ne-am acomodat, suntem liniștiți în zona noastră de confort, mulțumiți cu ce avem …. E vremea să ne deșteptăm! E vremea să ne pese!
Ți-a venit în minte o persoană? Pune mâna pe telefon și sun-o, scrie-i o scrisoare, roagă-te pentru ea.
Ai văzut pe cineva în nevoie? Nu spune: las că altcineva, ci fă ce poți! Ai auzit vorbindu-se despre cineva? Nu pune foc, ci stinge-l urgent și îndeamnă la rugăciune!
Știi despre o durere? Du-te și mângâie!
E timpul să ne pese! Suntem aici pentru a împlini nevoile altora, începând cu cei din casa noastră, cu Ierusalimul nostru, și-apoi vecinătatea noastră și până la marginile pământului.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: