Lasă un comentariu

Cum să te ridici un nivel mai sus?

Liderii nu se auto-produc. Dacă doriți să mergeți la un nivel mai avansat, puteți face asta doar cu ajutorul altora. Cei mai apropiați oameni vă pot determina succesul sau eșecul. Printre numeroasele decizii pe care liderii le iau, una dintre cele mai importante implică alegerea însoțitorilor potriviți/partenerii de echipă.  team of ants harvesting sunflower crops, agriculture teamwork

Adunând o grupă

Fiind un tânăr muzician, Petru și-a dorit foarte mult să dezvolte talentul său. Mai întâi a început cântând în grupul Levit format de Ilie Mârza, alături de Iurie, Virginia și Ala. Însă după ce ne-am căsătorit, el și-a dorit foarte mult să formeze un grup vocal-instrumental. A început să adune în grup colegi și cunoștințe despre care auzise că ar putea cânta. Curând au pornit repetițiile și ieșirile la diferite evenimente.
Entuziasmul inițial de a avea o grupă foarte curând s-a stins, și Petru s-a trezit că ceva nu merge bine. El își dorise să călătorească în diverse locuri, la diverse evenimente, să atingă multe vieți, dar s-a întâmplat să nu prea aibă succes visul lui. A realizat foarte rapid că nu și-a ales bine coechipierii. Unul dintre ei și-a dorit să continue școala într-un alt domeniu decât muzica. Altul nu avea nici o plăcere din călătoriile și nici nu era prea responsabil de ceea ce trebuia făcut din partea lui, așa că Petru a trebuit să-i spună „La revedere”. Un altul s-a căsătorit și soția lui avea o altă viziune pentru el, deși era talentat. Părea că s-a terminat definitiv visul lui Petru.
Însă el n-a renunțat să creadă că va găsi oamenii și resursele potrivite pentru a aduna o echipă bună de muzicieni. Așa s-a întâmplat că l-a găsit pe Marin Pavliuc, un tânăr foarte talentat cu care făcuse colegiul de muzică împreună. Marin avea niște preferințe foarte rafinate în muzică, avea o voce magnifică și cânta bine la pian. Mai mult, mama lui, muziciană și ea, scria cântări: muzică și versuri. O perspectivă foarte promițătoare. La scurt timp, Petru l-a întâlnit pe Victor saxofonistul, un tânăr foarte talentat și dedicat. Chitaristul Valeriu, Petru l-a întâlnit la piața de instrumente, se descurca bine și în electronică. Așa că, visul lui s-a înfiripat din nou și sub denumirea Acord au pornit să colinde țara în lung și-n lat, și peste hotarele ei. Au ajuns cei mai populari într-un timp relativ scurt și aveau foarte mulți fani. Cântări noi, aranjamente cu gust, toți erau suflet și gând. În final, deci, adunând în jurul lui oameni potriviți, și-a văzut visul împlinit.

Am folosit această ilustrație reală din viața soțului meu, ca să subliniez un adevăr important. Liderii de succes nu sunt înconjurați de super-stele și de oameni talentați printr-un accident, așa din întâmplare. Ei în mod conștient acționează și aleg oamenii cu care să facă companie.
Ascultându-l pe John Maxwell, am adunat 3 întrebări ajutătoare pentru cazul în care decizi pe cine să inviți să-ți fie partener pentru împlinirea unei misiuni.

1)   Vrea acea persoană să meargă?

Multe persoane preferă confortul decât impactul care îl pot avea. Ei, pur și simplu, nu au dorință să îmbunătățească ceva în abilitățile lor și în dezvoltarea lor ca și persoană. Lipsiți de dorința de a învăța și de a crește, ei te vor trage și pe tine înapoi de la misiunea ta.
Alte personae, pur și simplu, nu vor să împărtășească aceiași viziune. S-ar putea pentru o vreme să te însoțească, dar la o bucată de cale să vezi că ei trag în altă parte, că au alte interese. În loc să pierzi energie prețioasă încercând să-i ții lângă tine mereu motivați, respectă-le interesul pentru altă viziune și lasă-i să-și vadă de treburile lor.

2) Este capabilă acea persoană să meargă?

Ca să-ți împlinești misiunea și chemarea, ai nevoie de oameni talentați și motivați cu care să te înconjuri. Sunt și oameni nepregătiți, limitați în cunoștințele și abilitățile lor. Nu-ți va fi ușor să călătorești cu oameni de-acest gen. Sunt puține cazuri în care investindu-te în ei și așteptându-i să crească, vei reuși să beneficiezi de parteneriatul lor.

3) Poate acea persoană să călătorească fără tine?

Relațiile de success au nevoie de reciprocitate. Dacă ceri suportul potențialilor parteneri în susținerea viziunii tale, atunci tu trebuie să fii pregătit să aduci valoare la dezvoltarea lor personală. La un moment dat, nu vei mai fi în stare să-i mentorezi și să-i ghidezi în anumite aspecte în care ei vor să crească. Ei au nevoie să devină experți în domenii pe care tu nu le stăpânești. În astfel de cazuri, îi poți conecta cu alți lideri care îi pot ajuta în aspectele care și le doresc pentru atingerea scopurilor lor, și începe să te uiți după persoane care să-i înlocuiască. Deci, partenerii trebuie să ajungă independenți, să nu depindă de deciziile și acțiunile tale. Ci să poată la rândul lor lua decizii și să fie apți să acționeze pe propriul lor risc. Să se poată descurca singuri. La rândul lor ei să devină lideri.

Nu-i ușor să fii un lider și nu-i ușor să-ți aduni în juru-ți o echipă de oameni potriviți, motivați și dedicați. Dar cu o credință care mută și munții și cu o inimă doritoare să slujească, e posibil. I-a fost ușor lui Isus să-și adune echipa de ucenici/parteneri? I-a fost ușor să-I mențină motivați și dedicați viziunii Lui? Au rămas toți în echipa Lui? Cum bine știți, nu. Dar au fost printre ei și lideri adevărați!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: