Lasă un comentariu

Fără pasiune o parte din noi moare

PatrikOrice lucru se învață prin exercițiu. Învățăm să citim, citind. Învățăm să mergem, mergând. Învățăm să iubim, iubind. Învățăm să comunicăm, comunicând. Există o zicală care conține mult adevăr: “Descoperă ceea ce ai face cu atâta bucurie încât ai lucra și pe gratis”. Iar dacă te perfecționezi în domeniul respectiv, oamenii te vor plăti pentru a face acel lucru.
Se spune că e nevoie de zece mii de ore pentru a ajunge să faci un lucru la nivel de  excelență. Ştim că mintea umană are nevoie de minim 4 repetări pentru a se convinge că un lucru e adevărat.

De exemplu, în sport, e verificat deja: după ce alergi vreo 10 mii de ore, corpul îți cere să alergi pentru că experiența prin care treci este una plăcută, de la un capăt la altul. Adică, tot corpul tău respire altfel, mintea este mai limpede, rezistența la boală e mult mai mare, ești mult mai energic, mai optimist și mai cu dor de a repeta procesul.

La fel e în prezentările publice: după două mii cinci sute de prezentări de tot felul (cam 10 mii de ore de moderare, training, speaking, seminarii, ședințe cu echipa), pot să spun că dinamica și răspunsul publicului se simte cu totul altfel decât la început. Când am început această activitate, cu mai bine de 18 ani în urmă, aveam impresia că nimeni nu mă aude și că sunt cam stângace în exprimare. După ani de experiență, adesea cuvintele curg, și pot foarte ușor să simt pulsul audienței.

Același principiu se aplică și în profesiile liberale: după ce ai profesat vreo 10 mii de ore ca avocat sau medic, îți intră în rutină respectivul comportament și devine parte integrantă din tine, nu mai e ceva ce faci, ci, mai degrabă, este ceva din ceea ce ești.

În antreprenoriat, e dovedit, după primii 4 ani de antreprenoriat, începi să vezi complet diferit realitatea față de cum o percepeai în primii doi ani, începi să comunici ”spontan”, în situații pentru care înainte aveai nevoie de training, coaching și automotivare, și ești pregătit să treci la următorul nivel de calificare și profesionalism.
Orice activitate are nevoie de timp și multă practică, mult exercițiu. Însă, deasemenea, e dovedit că primele 20 de ore de practică în domeniul pe care ți l-ai propus sunt cele mai importante, dacă știi cum să le folosești efficient și productiv!

Josh Kaufmann, un autor care vorbește din experiență, spune că în primele 20 de ore poți dobândi 70-80% dintre abilitățile de care ai nevoie ca să deprinzi, decent, la nivel de începător, o abilitate medie, cum ar fi cântatul, o limbă străină, etc. Iar mintea noastră poate fi motivată pe principiul recompensei. Elementul esențial al recompensei este durata până la care trebuie să aștept pentru a fi recompensat. Degeaba știu că durează vreo 5 ani, adică 10 mii de ore până când primesc recompensa de care am nevoie și mă pot bucura de excelența pe care am atins-o… Vreau să fiu recompensat ACUM! Astfel, majoritatea oamenilor se demotivează când aud de cele 10 mii de ore și e normal să fie așa. Cum ai reacționa, însă, dacă ți-aș spune că primele 20 de ore sunt cele mai importante? Te-ar motiva informația asta? De ce? Pentru că ești dispus oricând să investești 20 de ore, dar nu prea te încântă gândul să investești 10 mii de ore. Pentru că nu ai certitudinea 100% că asta vei vrea să faci în următorii 5 ani, dacă nu simți mai întâi GUSTUL. Primele 20 de ore reprezintă DEGUSTAREA necesară! Ce se întâmplă în primele 20 de ore determină gradul de motivație pe care îl vei avea când o să decizi să mergi pe drumul celor 10 mii de ore. Deaceea e așa de important ca în primele 20 de ore de practică să ai persoana potrivită alături, motivația necesară și planul de activitate pe pași. Progresul este asigurat și vei avansa rapid prin toate etapele de evoluție către performanță. Sigur că va fi nevoie pe parcurs să te ajustezi, să fii flexibil și deschis la a face anumite schimbări.
Și totuși, ce îi poartă pe oameni pe înălțimi de împlinire? Ce îi determină pe oameni să-și asume riscuri, să facă ceva ce n-au făcut cei din familia lor și să depună tot efortul pentru a reuși? Este pasiunea din inima lor, nicidecum talentul. Talentul e un dar minunat primit de sus, dar nu e suficient doar să-l ai, trebuie să-l șlefuiești, să-l dezvolți, ca să aducă mai mult profit. Ca în pilda talanților…. Pasiunea este ca un combustibil, care întreține focul din inimă pentru a nu se stinge până nu-și vede misiunea împlinită. E cea care mă ajută să nu renunț, chiar dacă eșuiez în repetate rânduri. Este ceea ce mă face să cânt, să zbor de bucurie. Este ceea ce mă face să plâng, chiar să sufăr în tăcere. Este ceea ce mă face să visez. Și când ești pasionat de ceva, debordezi de energie și creativitate.

Eram la o întâlnire de tineret în nordul Moldovei împreună cu Petru, soțul meu. Vorbeam tinerilor despre dragoste, prietenie, căsătorie. Le împărtășeam despre pasiunea căsniciei noastre, despre felul miraculos în care am ajuns împreună ca soț și soție. La timpul liber de întrebări și răspunsuri, o tânără mi-a trimis un bilețel în care își exprima admirația față de ceea ce făceam în radio și că era unul din fanii mei. Tot în bilețel, am fost întrebată care e secretul pasiunii care o pun în fiecare emisiune? N-am ezitat mult și am răspuns: Îmi place la nebunie ceea ce fac, și de o vreme chiar mă pricep la ceea ce fac (am căpătat ceva experiență). Mai mult, ceea ce fac are impact în viața altor oameni. Mă bucur când oamenii sunt încurajați, sunt motivați, sunt chiar schimbați. Iar când fac ceea ce am fost menită să fac mă simt mai plină de viață. Înseamnă că n-am trăit în zadar. Fiecare clipă s-a meritat! În ciuda salariului neînsemnat, uneori întârziat, și alteori plătit în produse alimentare. În ciuda condițiilor de lucru nu tocmai adecvate, înconjurați de tot felul de aparate și emițătoare, fără nici un fel de asigurare. În ciuda faptului că am lucrat toți acești ani fără carte de muncă, fără concedii “meritate” plătite, și fără alte drepturi legale fiind mai apoi mămică. Am făcut din radio pasiunea mea.
E-adevărat, fără pasiune o parte din noi moare. Iar dacă nu ne analizăm inima cât mai curând, vom ajunge o persoană pe a cărei piatră funerară poate fi scris: Mort la 30 de ani. Îngropat la 60. Norman Cousins spunea la acest subiect: “Moartea nu este cea mai mare pierdere. Cea mai mare pierdere o suferi când moare ceva din tine în timpul vieții”. Iar Martin Luther King Jr, liderul pentru drepturile omului a spus: “Dacă o persoană nu a descoperit pentru ce și-ar da viața, nu merită să trăiască”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: