Lasă un comentariu

PRIVEȘTE PRIN GEAMURILE CURATE

Am auzit odată că există două părţi ale oricărei poveşti: a ta şi cea corectă. Această zicală m-a inspirat să vă împărtăşesc următoarea anecdotă. Iertaţi-mă dacă aţi mai auzit-o înainte, dar cred că este atât de puternică pentru noi, ca motivatori ai oamenilor.
Capacitatea de a recunoaşte că toţi avem lucruri de îmbunătăţit la noi sau că niciunul dintre noi nu este perfect este componenta cheie în abilitatea de a empatiza şi apoi de a inspira. geam curat
Un cuplu tânăr de succes, însufleţit de nechibzuinţa tinereţii, s-a mutat într-un cartier select. Vecină le era o văduvă bătrână. În fiecare dimineaţă, văduva îşi spăla hainele de mână şi le atârna pe o frânghie, să se usuce la soare. În fiecare dimineaţă, tânăra soţie se plângea că hainele întinse la uscat îi blochează priveliştea şi se întreba de ce oare, în epoca modernă, cineva îşi mai spăla încă hainele de mână. Ba chiar accentua faptul că rufele respective erau încă murdare. „Cred că trebuie să-i arăt doamnei bătrâne cum să-şi spele hainele corect. Este dezgustător să văd în fiecare zi haine murdare care sunt întinse în faţa ferestrei mele”, se plângea tânăra. „Poate că ar trebui să investească mai mulţi bani într-un detergent mai bun sau chiar într-o maşină de spălat.” Soţul ei s-a uitat lung la ea, dar nu a scos niciun cuvânt. Câteva zile mai târziu, tânara soţie a fost surprinsă să constate că hainele care erau atârnate pe frânghie erau curate. „Uite, a învăţat cum să spele corect rufele”, l-a atenţionat ea pe soţul său.
Într-un final, soţul i-a răspuns: „De fapt, m-am trezit azi-dimineaţă mai devreme şi am spălat geamurile. Hainele vecinei erau curate, ferestrele tale erau cele murdare!” La fel este şi în viaţa reală. Mai mult ca niciodată, trebuie să ne curăţăm propriile noastre „ferestre”, înainte de a-i judeca pe alţii.
Am încredere că, atât timp cât încercăm să vedem întotdeauna lucrurile şi din punctul celorlalţi de vedere, vom fi capabili să ne diferenţiem de ei şi să creăm mediul în care oamenii doresc să se implice şi să-şi dezvolte afacerile.

Observ în jurul meu faptul că oamenii care reuşesc în viaţă au în comun o anumită caracteristică. Ei fac ceea ce ştiu că trebuie să facă, atunci când trebuie să o facă, fie că sunt sau nu în dispoziţia necesară. Majoritatea oamenilor ştiu ce au de făcut pentru a ajunge acolo unde îşi doresc. Însă doar o parte trec şi la fapte, iar doar câţiva au şi tenacitatea de a-şi atinge, de fiecare dată, obiectivele. Caracteristica lor primordială este voinţa de fier. Dintre toate virtuţile omului, voinţa pare a fi cel mai greu de educat. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, avem tendinţa de a fi indulgenţi cu noi înşine. De ce să sari jos din pat şi să treci la treabă când e atât de bine şi de călduţ acolo? De ce să te abţii de la a mânca a treia prăjitură când ea îţi aduce atâta plăcere? De ce să mergi la sală când asta presupune efort fizic? Perspectiva de a ceda tentaţiei sau comodităţii e mult mai atrăgătoare… Cei care se ascund în spatele afirmaţiei „asta mi-e firea şi n-am ce face” vor avea o surpriză: voinţa se poate educa. Ea se poate întări pentru a învinge comoditatea şi a servi unor scopuri constructive.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: