Lasă un comentariu

Comunicarea – Mai Mult decât Vorbe

Odinioară, când trăiam la sate sau în mahalale, îi știam pe toți cei de pe stradă. Astăzi nu ne mai cunoaștem nici măcar vecinii. Ceea ce-i și mai trist, am ajuns sa ne simțim singuri și în biserici, când Biserică înseamnă să simțim unii cu alții. Rugăciunea Dlui Isus a fost:”fă-i una”. Avem auditorii moderne amenajate cu lumini și sunet de calitate, dar nu ne mai auzim gemând unul pe celălalt și nu ne mai cunoaștem. Am ajuns să confundăm calitatea cu cantitatea și ne-am pierdut în eforturi dedicate lucrurilor exterioare.

Ceva ne scapă. Abundența exterioară ne-a sărăcit lăuntric. Trăim cu ochii pe ceas, cu mâina pe portofel și cu inima rece și golită de sentimente. Avem ochi, dar nu vedem, și Domnul ne spune să luăm alifie de la El. Avem urechi, dar nu auzim, sau suntem foarte selectivi …

Dumnezeu ne-a creat să fim ființe sociabile. Și, interesant, ne-a făcut cu o gură, 2 ochi, și 2 urechi – mădulare foarte importante implicate într-un act de comunicare. Chiar și venirea noastră pe lume nu s-a făcut singură, ci ne-a legat de existența unor alte ființe.
E-adevărat, că există tot felul de factori și bariere care ne împiedică adesea să comunicăm: să ne vedem și să ne auzim unii pe alții. Și cea mai dominantă barieră e frica.

Martin Luther King spunea: “Oamenii se urăsc pentru că se tem unii de alţii; se tem pentru că nu se cunosc; nu se cunosc pentru că nu comunică”.

Cunoașterea joacă un rol de bază în actul de comunicare. Când nu-ți cunoști identitatea ți-e frică de comunicare, poți fi ușor manipulat. Însă când îți cunoști valoarea, și asta se întâmplă când îți cunoști Creatorul, neapărat vrei să-i cunoști și pe alții ca să le dai valoare influentându-i și împlinindu-le nevoile. 

Cu dorința de a căuta să identificăm barierele sau zidurile care s-au ridicat între noi, și determinate să ne-apucăm de zidit punți de legătură, poduri de dragoste între noi,
Sâmbătă, 11 martie, 2017, am conferențiat împreună cu alte femei din area Tacoma. Sperăm să urmeze și alte părtășii calde care să topească zidurile dintre noi, de orice fel ar fi ele.
Sunt foarte recunoscătoare echipei de lideri ai bisericii Elim, aici având în vedere și echipa slujitoare ”Marta” mentorată de Rodica Gorash. Mulțumesc familiei Harea Ignat & Tatiana pentru organizare și poze.  

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: