1 comentariu

Mulțumim Oamenilor care Văd Ceva …

La acest sfîrșit de an, vrem să mulțumim, încă odată, celor care au văzut ceva în noi ( ca și cuplu, cît și în particular) și ne-au „crescut” să fim ceea ce suntem astăzi: Sanda Sandulescu​, Cristi Pavel (RVE), Beatrice Lospa (RVS), Vasile Taloș, Ilie Mîrza, Florin & Lidiana Pindic-Blaj, Anatol Marandiuc, Ala Mîndîcanu​, Valeriu Ghilețchi​, Romică Huțuțui​, Petru & Eugenia Podoleanu​, Ion Rotaru​, Livius & Mariana Percy, Andrei Ciobanu​, Brian Pile, Ion Secară, Simion Plăcintă. Conștient sau inconștient, v-ați lăsat amprenta în noi. Vă iubim! Ne rugăm ca Cel care v-a modelat așa de minunați, să vă răsplătească și să vă poarte mereu în carul Său, din biruință în biruință, acum și încă mulți ani. Fiți binecuvîntați cu multă pasiune și putere de influență, cu multă viață plină entuziasm și bucurie în fiecare zi pe care o trăiți.

Anunțuri
Lasă un comentariu

Vrem să ne bucurăm de Vești Bune!

Încă de la nașterea Sa, Isus vrea să ne arate că puterea  lui Dumnezeu se poate revela în slăbiciune și în durere și că cea mai de preț comoară se poate ascunde într-un simplu staul. Că oamenii au un preț inegalabil și o demnitate ce nu li se poate lua, și asta în pofida umilinței sau a unor împrejurări potrivnice.  Încă înainte ca Isus să fi putut vorbi, nașterea Lui a transmis lumii un mesaj clar și concis. Nașterea Lui e ca o predică tăcută, arătându-ne până unde poate merge dragostea divină, câtă valoare avem noi, oamenii. Lui Isus nu Îi este rușine cu noi – El dă totul pentru noi.
El a venit fiind așteptat și înconjurat de dragostea și căldura unei familii. Și noi vrem să sărbătorim în familie.

Creștinii au un Mântuitor care simte cu ei. El înțelege durerea oricărei inimi, indiferent de situația în care veți sărbători Crăciunul în acest an. Iar când scriu aceste rânduri mă gândesc la familia Bodnariu și altele care trec prin situații dramatice similare. Familia a fost ideea Lui! Și dacă sunteți singuri sau cu inima frântă, Isus vă înțelege. El plânge cu dumneavoastră. El știe cum e să fii singur, să fii trădat sau părăsit.

Sau poate durerea fizică vă însoțește ca oaspete nepoftit de aceste Sărbători? Isus vă înțelege și în acest caz. Răstignit pe cruce, a avut de îndurat mai multă durere decât își poate imagina mintea omenească. Indiferent de situația în care vă aflați: nimeni nu vă poate înțelege mai bine ca Isus! Iar atunci când înțelegerea Lui pătrunzătoare ne mângâie sufletul, când dragostea Lui ne umple de speranță, atunci este într-adevăr Crăciun.

Mesia este caracterizat de iesle, cruce și coroană. Nu există cruce fără iesle! Nici coroană fără cruce! Fără iesle și fără cruce nu există înviere pentru noi! Iată de ce, cred, că Crăciun mai înseamnă și: Maranata, vino, Doamne Isuse!

Vrem sa ne bucuram de vesti bune!!!

Crăciunul nu-i brad, mâncare, haine noi, programe festive, etc…
Crăciunul înseamnă Veste Bună! Vești bune vrem să auzim și despre familia Bodnariu, despre prieteni și oameni dragi.
Crăciun înseamnă Slavă lui Dumnezeu! Bucuroși, ca într-un cor de îngeri, să cântăm: Aleluia!
Pace şi Bună Învoire între oameni, alb imaculat – Hristos Întrupat!
Șansa unui nou început pentru cei ce și-l doresc!

1 comentariu

Look on the bright side! Vezi partea buna!

Vezi partea buna!  At any given moment we choose what we think about and also how we react to those thoughts. Because our actions are a direct result of our thoughts, that means it is important to monitor what we think and also to correct it if we have gone down a wrong path. The weight of our thoughts in reflected in 2 Corinthians 10:3-5, ” For though we live in the world, we do not wage war as the world does. The weapons we fight with are not the weapons of the world. On the contrary, they have divine power to demolish strongholds. We demolish arguments and every pretension that sets itself up against the knowledge of God, and we take captive every thought to make it obedient to Christ.” So we have established the importance of keeping our thoughts in line with the word of God, and because God’s word addresses every thing we deal with so perfectly, Paul even gives us instruction on how we should think in Philippians 4:8, „Finally, brothers and sisters, whatever is true, whatever is noble, whatever is right, whatever is pure, whatever is lovely, whatever is admirable—if anything is excellent or praiseworthy—think about such things.”  Sounds pretty bright to me.

În fiecare clipă noi alegem la ce ne gândim și, de asemenea, și modul în care reacționăm la aceste gânduri. Pentru că acțiunile noastre sunt rezultatul direct al gândurilor noastre, asta înseamnă că este important să monitorizăm ceea ce gândim și să corectăm ceea ce am pornit greșit. Ponderea gândurilor noastre este reflectată în 2 Corinteni 10: 3-5, „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.

Deci, ne-am stabilit importanța menținerii gândurilor noastre în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu, și pentru că cuvântul lui Dumnezeu se adresează la fiecare lucru pe care îl facem cu atâta perfecțiune, Pavel chiar ne dă instrucțiuni despre cum ar trebui să ne gândim în Filipeni 4: 8, „Încolo, fraţii mei/surorile mele, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” Pentru mine sună destul de luminos. Și vreau mereu să aleg și să văd partea bună în tot ce mi se întâmplă.

Lasă un comentariu

Minunea Bragaru

A trecut ceva timp de când nu am mai scris pe blog. De fapt, ultima postare am scris-o chiar în ultima săptămână de sarcină. Da, am fost însărcinată pentru a 6-a oară (după al 3-lea copil am pierdut o sarcină). Și trebuie să vă mărturisesc cu bucurie, că a fost cea mai sănătoasă, cea mai plină de energie, cea mai plină de vitalitate sarcină. Anul trecut, în luna iulie am fost invitați de familia Costin să moderăm nunta copiilor lor, Beniamin și Virginia. Atunci simțeam eu că ceva se întâmplă în mine și cu mine, dar nu știam încă nimic despre sarcină. Însă au fost persoane care, văzând poze cu noi de la nunta aia pe Facebook, au întrebat ce vom avea. N-am știut ce să le răspund atunci. Acum știu. Era fetița noastră mult așteptată.
Demult renunțasem la idea să mai încercăm după o fată. Petru a mai glumit el din când în când că poate e oportun momentul, fiindcă schimbasem țara, clima, mediul, alimentația, stilul de viață… Deci, diverse apropouri din partea lui. La care eu, de fiecare dată, răspundeam cu: N-are rost… Renunțasem definitiv. Nu și soțul meu.

În primăvară, prin luna Martie, ambii am făcut un program de curățire a organismului cu Clean 9 (află detalii aici), după care am continuat să luăm Forever Vitolize, și, parcă totul s-a întâmplat de la sine. Trupul meu, și mintea mea, și duhul meu erau pregătite, așteptau să se întâmple minunea. Iar ea nu a întârziat. Doar după absența ciclului menstrual și creșterea burticii, mi-am dat seama că s-ar putea să fiu însărcinată. Nu toxicoză, nu vomă, nu stări anemice. Astea le-am avut din abundență cu celelalte sarcini.
La începutul lunii august am organizat un camping cu familia în corturi pe malul oceanului Pacific, după care am avut o călătorie cu mașina până pe coasta de est (3 zile de mers continuu) la Atlanta, GA, la nunta verișorului Sergiu Ghencea. Toată lumea, binențeles, mai în glumă – mai în serios, mă întrebau dacă ne-am decis să căutăm după o fată 🙂  Careva dintre verișori chiar s-a prins la o promisiune, că dacă vom avea fetiță, va veni să ne viziteze în Washington. Întorși din călătorie, am mers la doctor. La ultra-sound am așteptat în tăcere, foarte emoționată, să mi se arate toate organele copilului, toate dimensiunile; mi-a făcut și ceva poze… Specialistul de la aparat termina cu navigatul pe abdomenul meu, dar nu zicea nimic de gen/de sexul copilului. Într-un final, așa alehametea, spune: e fetiță… Pauză… Ați spus că e fetiță??? Sunteți sigură??? Îmi arătați și mie o dovadă??? … – Uitați-vă aici, nu se vede decât forma unui vagin, nimic mai mult. – Îmi faceți și o poză cu asta? 🙂 Sigur… Nu mă puteam opri din plâns… Doamna m-a întrebat: Sunteți bine? – Cum să nu… Am acasă 4 băieți! Iar după această fetiță am căutat și am așteptat mai bine de 18 ani…
Am devenit evenimentul zilei la Valley Women Clinic. Și până la naștere toată lumea din clinică știa și se minuna de cazul nostru. Mi se spunea: – Sunteți mama cu 4 băieți? Felicitări! Mare v-a fost credința!
Nașterea a fost precum toată sarcina – ușoară, ca o Odă a Bucuriei. Toată sarcina m-am alimentat sănătos și am avut din abundență vitaminele și suplimentele naturale necesare ale companiei noastre. În primele luni am folosit B12 cu acid folic, gel curat de aloe, și Forever Daily. Următoarele luni am luat NaturMin (care conține toate minerale necesare, inclusiv Calciu și vitamina D), Fields of Greens (excelentă sursă de hrană verde: grâu, orz, etc.). Sigur, cu unele dintre ele continui și după naștere pentru o reabilitare rapidă și eficientă și pentru alăptare cu succes.
În dimineața zilei de 20 martie, m-am trezit cu contracții. M-am pus pe numărat. Au mers din 15 în 15 minute, apoi din 10 în 10, din 5 în 5…  Printre contracții, am reușit să petrec băieții la școală. Pe Petru l-am rugat să nu plece nicăieri. I-am spus: Cred că astăzi vom ține în brațe prințesa noastră. Ne-am luat valiza și am pornit spre maternitate. Pe drum și apoi ajunși la centrul de naștere, mi s-au oprit contracțiile. Am râs, a fost alarmă falsă. Ne-am mai plimbat pe-acolo, ne-am mai rugat, dar nimic… Petru mi-a zis: Hai să mergem acasă, să prânzim, să ne odihnim și după aia vom reveni… Așa am și făcut. În seara aia eram invitați la ziua de naștere a nepotului Călin Ungureanu (el e pe 17 martie), și le-am spus copiilor să se pregătească să mergem la ei. Însă chiar înainte să ieșim din casă, au revenit contracțiile. I-am spus lui Daniel să ia una din mașini și împreună cu ceilalți băieți să plece fără noi. În urma lor, noi am urcat în cealaltă mașină, și am coborât spre maternitate din nou. Deja contracțiile erau foarte intense și regulate. Am reușit să ajung la biroul de înregistrare, să le spun cum mă cheamă, la restul întrebărilor a rămas să răspundă Petru. Eu am fost condusă în salonul de naștere. În câteva minute am fost verificată de o asistentă, în alte câteva minute a venit și doctorița mea, și în alte cîteva minute fetița noastră era la pieptul meu. Aleluia! Asistentele și doctorul își spuneau că adoră astfel de nașteri. Am făcut repede ce-am făcut și am plecat 🙂
Am numit această minune a noastră – Grace Victoria. Grace – pentru că e un har căpătat de la Domnul, o răsplată de la El. O măreață Victorie ne-a dat Domnul! Așteptarea credinței în neprihănire este răsplătită întotdeauna cu mult Har (Grace)!  Grace_1week_2days

Lasă un comentariu

PRIVEȘTE PRIN GEAMURILE CURATE

Am auzit odată că există două părţi ale oricărei poveşti: a ta şi cea corectă. Această zicală m-a inspirat să vă împărtăşesc următoarea anecdotă. Iertaţi-mă dacă aţi mai auzit-o înainte, dar cred că este atât de puternică pentru noi, ca motivatori ai oamenilor.
Capacitatea de a recunoaşte că toţi avem lucruri de îmbunătăţit la noi sau că niciunul dintre noi nu este perfect este componenta cheie în abilitatea de a empatiza şi apoi de a inspira. geam curat
Un cuplu tânăr de succes, însufleţit de nechibzuinţa tinereţii, s-a mutat într-un cartier select. Vecină le era o văduvă bătrână. În fiecare dimineaţă, văduva îşi spăla hainele de mână şi le atârna pe o frânghie, să se usuce la soare. În fiecare dimineaţă, tânăra soţie se plângea că hainele întinse la uscat îi blochează priveliştea şi se întreba de ce oare, în epoca modernă, cineva îşi mai spăla încă hainele de mână. Ba chiar accentua faptul că rufele respective erau încă murdare. „Cred că trebuie să-i arăt doamnei bătrâne cum să-şi spele hainele corect. Este dezgustător să văd în fiecare zi haine murdare care sunt întinse în faţa ferestrei mele”, se plângea tânăra. „Poate că ar trebui să investească mai mulţi bani într-un detergent mai bun sau chiar într-o maşină de spălat.” Soţul ei s-a uitat lung la ea, dar nu a scos niciun cuvânt. Câteva zile mai târziu, tânara soţie a fost surprinsă să constate că hainele care erau atârnate pe frânghie erau curate. „Uite, a învăţat cum să spele corect rufele”, l-a atenţionat ea pe soţul său.
Într-un final, soţul i-a răspuns: „De fapt, m-am trezit azi-dimineaţă mai devreme şi am spălat geamurile. Hainele vecinei erau curate, ferestrele tale erau cele murdare!” La fel este şi în viaţa reală. Mai mult ca niciodată, trebuie să ne curăţăm propriile noastre „ferestre”, înainte de a-i judeca pe alţii.
Am încredere că, atât timp cât încercăm să vedem întotdeauna lucrurile şi din punctul celorlalţi de vedere, vom fi capabili să ne diferenţiem de ei şi să creăm mediul în care oamenii doresc să se implice şi să-şi dezvolte afacerile.

Observ în jurul meu faptul că oamenii care reuşesc în viaţă au în comun o anumită caracteristică. Ei fac ceea ce ştiu că trebuie să facă, atunci când trebuie să o facă, fie că sunt sau nu în dispoziţia necesară. Majoritatea oamenilor ştiu ce au de făcut pentru a ajunge acolo unde îşi doresc. Însă doar o parte trec şi la fapte, iar doar câţiva au şi tenacitatea de a-şi atinge, de fiecare dată, obiectivele. Caracteristica lor primordială este voinţa de fier. Dintre toate virtuţile omului, voinţa pare a fi cel mai greu de educat. Şi asta pentru că, de cele mai multe ori, avem tendinţa de a fi indulgenţi cu noi înşine. De ce să sari jos din pat şi să treci la treabă când e atât de bine şi de călduţ acolo? De ce să te abţii de la a mânca a treia prăjitură când ea îţi aduce atâta plăcere? De ce să mergi la sală când asta presupune efort fizic? Perspectiva de a ceda tentaţiei sau comodităţii e mult mai atrăgătoare… Cei care se ascund în spatele afirmaţiei „asta mi-e firea şi n-am ce face” vor avea o surpriză: voinţa se poate educa. Ea se poate întări pentru a învinge comoditatea şi a servi unor scopuri constructive.

Lasă un comentariu

Unde începe vindecarea omului?

healingDe multe ori nu suntem înțeleși, suntem judecați pe nedrept, sau suntem buni numai până convine cuiva și apoi, dintr-un motiv sau altul, nu mai suntem buni. E ca o joacă de grădiniță, dacă nu mai placi cuiva, respectivul își poate lua jucăriile și nisipul și te lasă fără explicații. În joc e lipsa de maturitate a unora. Și uneori nu poți face mare treabă, trebuie, pur și simplu, să aștepți să mai crească un pic, să se coacă. Chiar dacă vom încerca să ne explicăm, nu vom fi înțeleși, întrucât nivelele de maturitate și de creștere sunt foarte diferite. Cei mai mulți în astfel de situații, se închid și caută să-și înăbușe mânia și ura. Însă creierul omului este ca un computer, păstrează în memoria lui toate câte i se întâmplă.
Și-atunci, cum poate omul căruia i s-a făcut nedreptate, care a suferit fizic sau emoțional, să se facă bine, să-și revină din această stare deplorabilă?
Da, vindecarea este posibilă! Ea începe atunci când omul are un moment de frângere și de profunzime cu Dumnezeu, și înțelege că Dumnezeu care vede absolut tot (EL ROI), știe și cunoaște orice situație din viață și orice atitudine a omului. Chiar dacă nimeni nu te crede sau crezi că nimeni nu știe ce se petrece în sufletul tău, Dumnezeu a fost prezent și a văzut toată situația, și în planul Său care este mai presus de gândirea omenească, a îngăduit să și se întâmple acel incident. Oricât de groaznic, de nedrept și de dureros a fost, El folosește toate lucrurile spre binele tău, dacă-L cunoști pe El, dacă Îl crezi și Îl iubești pe El. El nu părăsește pe cei ce-L caută (Psalm 9:10)
Oricum a fost însă, trecutul nu mai poate fi schimbat, fie că tu ai avut o atitudine nepotrivită, fie că ai fost criticat sau rănit, simți un gol în suflet.
Dacă nu-ți verifici starea, gândurile rele îți pot pricinui mult rău în viață. Întrebarea cea mare nu este Cine este de vină?, ci Unde este Dumnezeu când ai cea mai mare nevoie de El? Sau De ce Cel care vede și știe totul n-a intervenit ca să n-o pățești, ca să nu suferi? Vede El și știe oare ce se întâmplă cu noi, sau ne-a lăsat să ne descurcăm singuri cum putem?
Psalmul 11:4 spune: Ochii Lui privesc, și pleoapele Lui cerceteză pe fii oamenilor. Iar în 2 Tesaloniceni 1:6-8 scrie: Fiindcă Dumnezeu găsește că este drept să dea întristare celor ce vă întristează… într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu ascultă Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos.
Aceste adevăruri ale Scripturii te vor mângâia, te vor vindeca, îți vor reda nădejdea și vor fi un scut împotriva săgeților arzătoare ale criticilor și pârâșilor tăi, și al fraților și surorilor tale.

Lasă un comentariu

Fără pasiune o parte din noi moare

PatrikOrice lucru se învață prin exercițiu. Învățăm să citim, citind. Învățăm să mergem, mergând. Învățăm să iubim, iubind. Învățăm să comunicăm, comunicând. Există o zicală care conține mult adevăr: “Descoperă ceea ce ai face cu atâta bucurie încât ai lucra și pe gratis”. Iar dacă te perfecționezi în domeniul respectiv, oamenii te vor plăti pentru a face acel lucru.
Se spune că e nevoie de zece mii de ore pentru a ajunge să faci un lucru la nivel de  excelență. Ştim că mintea umană are nevoie de minim 4 repetări pentru a se convinge că un lucru e adevărat.

De exemplu, în sport, e verificat deja: după ce alergi vreo 10 mii de ore, corpul îți cere să alergi pentru că experiența prin care treci este una plăcută, de la un capăt la altul. Adică, tot corpul tău respire altfel, mintea este mai limpede, rezistența la boală e mult mai mare, ești mult mai energic, mai optimist și mai cu dor de a repeta procesul.

La fel e în prezentările publice: după două mii cinci sute de prezentări de tot felul (cam 10 mii de ore de moderare, training, speaking, seminarii, ședințe cu echipa), pot să spun că dinamica și răspunsul publicului se simte cu totul altfel decât la început. Când am început această activitate, cu mai bine de 18 ani în urmă, aveam impresia că nimeni nu mă aude și că sunt cam stângace în exprimare. După ani de experiență, adesea cuvintele curg, și pot foarte ușor să simt pulsul audienței.

Același principiu se aplică și în profesiile liberale: după ce ai profesat vreo 10 mii de ore ca avocat sau medic, îți intră în rutină respectivul comportament și devine parte integrantă din tine, nu mai e ceva ce faci, ci, mai degrabă, este ceva din ceea ce ești.

În antreprenoriat, e dovedit, după primii 4 ani de antreprenoriat, începi să vezi complet diferit realitatea față de cum o percepeai în primii doi ani, începi să comunici ”spontan”, în situații pentru care înainte aveai nevoie de training, coaching și automotivare, și ești pregătit să treci la următorul nivel de calificare și profesionalism.
Orice activitate are nevoie de timp și multă practică, mult exercițiu. Însă, deasemenea, e dovedit că primele 20 de ore de practică în domeniul pe care ți l-ai propus sunt cele mai importante, dacă știi cum să le folosești efficient și productiv!

Josh Kaufmann, un autor care vorbește din experiență, spune că în primele 20 de ore poți dobândi 70-80% dintre abilitățile de care ai nevoie ca să deprinzi, decent, la nivel de începător, o abilitate medie, cum ar fi cântatul, o limbă străină, etc. Iar mintea noastră poate fi motivată pe principiul recompensei. Elementul esențial al recompensei este durata până la care trebuie să aștept pentru a fi recompensat. Degeaba știu că durează vreo 5 ani, adică 10 mii de ore până când primesc recompensa de care am nevoie și mă pot bucura de excelența pe care am atins-o… Vreau să fiu recompensat ACUM! Astfel, majoritatea oamenilor se demotivează când aud de cele 10 mii de ore și e normal să fie așa. Cum ai reacționa, însă, dacă ți-aș spune că primele 20 de ore sunt cele mai importante? Te-ar motiva informația asta? De ce? Pentru că ești dispus oricând să investești 20 de ore, dar nu prea te încântă gândul să investești 10 mii de ore. Pentru că nu ai certitudinea 100% că asta vei vrea să faci în următorii 5 ani, dacă nu simți mai întâi GUSTUL. Primele 20 de ore reprezintă DEGUSTAREA necesară! Ce se întâmplă în primele 20 de ore determină gradul de motivație pe care îl vei avea când o să decizi să mergi pe drumul celor 10 mii de ore. Deaceea e așa de important ca în primele 20 de ore de practică să ai persoana potrivită alături, motivația necesară și planul de activitate pe pași. Progresul este asigurat și vei avansa rapid prin toate etapele de evoluție către performanță. Sigur că va fi nevoie pe parcurs să te ajustezi, să fii flexibil și deschis la a face anumite schimbări.
Și totuși, ce îi poartă pe oameni pe înălțimi de împlinire? Ce îi determină pe oameni să-și asume riscuri, să facă ceva ce n-au făcut cei din familia lor și să depună tot efortul pentru a reuși? Este pasiunea din inima lor, nicidecum talentul. Talentul e un dar minunat primit de sus, dar nu e suficient doar să-l ai, trebuie să-l șlefuiești, să-l dezvolți, ca să aducă mai mult profit. Ca în pilda talanților…. Pasiunea este ca un combustibil, care întreține focul din inimă pentru a nu se stinge până nu-și vede misiunea împlinită. E cea care mă ajută să nu renunț, chiar dacă eșuiez în repetate rânduri. Este ceea ce mă face să cânt, să zbor de bucurie. Este ceea ce mă face să plâng, chiar să sufăr în tăcere. Este ceea ce mă face să visez. Și când ești pasionat de ceva, debordezi de energie și creativitate.

Eram la o întâlnire de tineret în nordul Moldovei împreună cu Petru, soțul meu. Vorbeam tinerilor despre dragoste, prietenie, căsătorie. Le împărtășeam despre pasiunea căsniciei noastre, despre felul miraculos în care am ajuns împreună ca soț și soție. La timpul liber de întrebări și răspunsuri, o tânără mi-a trimis un bilețel în care își exprima admirația față de ceea ce făceam în radio și că era unul din fanii mei. Tot în bilețel, am fost întrebată care e secretul pasiunii care o pun în fiecare emisiune? N-am ezitat mult și am răspuns: Îmi place la nebunie ceea ce fac, și de o vreme chiar mă pricep la ceea ce fac (am căpătat ceva experiență). Mai mult, ceea ce fac are impact în viața altor oameni. Mă bucur când oamenii sunt încurajați, sunt motivați, sunt chiar schimbați. Iar când fac ceea ce am fost menită să fac mă simt mai plină de viață. Înseamnă că n-am trăit în zadar. Fiecare clipă s-a meritat! În ciuda salariului neînsemnat, uneori întârziat, și alteori plătit în produse alimentare. În ciuda condițiilor de lucru nu tocmai adecvate, înconjurați de tot felul de aparate și emițătoare, fără nici un fel de asigurare. În ciuda faptului că am lucrat toți acești ani fără carte de muncă, fără concedii “meritate” plătite, și fără alte drepturi legale fiind mai apoi mămică. Am făcut din radio pasiunea mea.
E-adevărat, fără pasiune o parte din noi moare. Iar dacă nu ne analizăm inima cât mai curând, vom ajunge o persoană pe a cărei piatră funerară poate fi scris: Mort la 30 de ani. Îngropat la 60. Norman Cousins spunea la acest subiect: “Moartea nu este cea mai mare pierdere. Cea mai mare pierdere o suferi când moare ceva din tine în timpul vieții”. Iar Martin Luther King Jr, liderul pentru drepturile omului a spus: “Dacă o persoană nu a descoperit pentru ce și-ar da viața, nu merită să trăiască”.